vânturător definitie

7 definiții pentru vânturător

VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.
vânturătór s. m., pl. vânturătóri
vânturătór s. m., pl. vânturătóri
VÂNTURĂTÓR s. v. aventurier.
vânturător m. 1. cel ce vântură grâul; fig. vânturător de fraze; 2. aventurier.
vînturătór, -oáre adj. Acela care vîntură. Fig. Rar. Aventurier (adică „vînturător de lume, de țară”). S. f., pl. orĭ. Mașină de vînturat grînele.
vînturător s. v. AVENTURIER.

vânturător dex

Intrare: vânturător
vânturător substantiv masculin admite vocativul