Dicționare ale limbii române

7 definiții pentru vânturător

VÎNTURĂTÓR, -OÁRE, vînturători, -oare, s. m. și f. (Astăzi numai cu determinări) Aventurier. O bandă de vînturători de mare, greci și maltezi, era de fapt stăpînă pe gura Dunării. BART, E. 320. Spuneau că e o vînturătoare ce cutreieră lumea pentru plăcerile ei. NEGRUZZI, S. I 44. ◊ (Adjectival) Și-ar fi pierdut timpul ca un cavaler vînturător. GHICA, A. 684.
vânturătór s. m., pl. vânturătóri
vânturătór s. m., pl. vânturătóri
VÂNTURĂTÓR s. v. aventurier.
vânturător m. 1. cel ce vântură grâul; fig. vânturător de fraze; 2. aventurier.
vînturătór, -oáre adj. Acela care vîntură. Fig. Rar. Aventurier (adică „vînturător de lume, de țară”). S. f., pl. orĭ. Mașină de vînturat grînele.
vînturător s. v. AVENTURIER.

vânturător definitie

vânturător dex

Intrare: vânturător
vânturător substantiv masculin admite vocativul