VÎNTOÁSĂ, vîntoase, s. f. 1. Vînt mare (cu vîrtejuri); furtună, vijelie. Un han dărăpănat primea prin geamuri sparte vîrtejuri fine de viscol; și vîntoasa, voind să-l prăvale din loc, gemea și urla prin hornurile-i și odăile-i pustii. SADOVEANU, O. VIII 169. Și deodată... răbufni o vîntoasă rece, năpustindu-se asupra tîrgului. C. PETRESCU, A. R. 6. Vîntul se preface în vifore și vîntoase cumplite, care scot arborii din rădăcini. MARIAN, Î. 348. ◊ Fig. Pămîntul prindea a dudui... sub galopul cailor, sub fuga de vîntoasă a căruțelor. CAMILAR, N. II 249. 2. (Mai ales la pl.) Iele. L-au intîlnit vîntoasele Și frumoasele. TEODORESCU, P. P. 360.