vânătoare de vrăjitoare definitie

13 definiții pentru vânătoare de vrăjitoare

VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.
VÂNĂTOÁRE, vânători, s. f. Acțiunea de a vâna și rezultatul ei; vânat (1). ♦ Fig. Urmărire (polițienească) a unui om, pentru prinderea lui. – Lat. venatoria.
VÎNĂTOÁRE, vînători, s. f. Acțiunea de a vîna și rezultatul ei. Oprea, baciul... și-a adus aminte de zilele tinereții, de vînătorile lui cu tata. GALACTION, O. I 64. Doar la vînători, de două-trei ori pe iarnă, făceam drumuri împreună. C. PETRESCU, S. 123. Rămîi aici pînă la noapte cînd s-a înturna împăratul de la vînătoare. CREANGĂ, P. 97. Tot pe cale, pe cărare, în codru, la vînătoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 81. Avion de vînătoare v. avion. Corn de vînătoare v. corn2 (I 3). ♦ Fig. Urmărire polițienească severă a celor bănuiți de acțiuni subversive. Cum puseră piciorul pe pămîntul sacru, începură vînătoarea după republicani. CARAGIALE, la CADE. ♦ Pîndirea și prinderea prăzii de către animalele sălbatice. Blînzi musafiri ai omului sărman, Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 73. Sub codru pe potică Stă un urs la vînătoare. ALECSANDRI, P. A. 154.
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri
vânătoáre s. f., g.-d. art. vânătórii; pl. vânătóri
VÂNĂTOÁRE s. vânat, (rar) vânare, (înv.) vânătorie, vânăție. (A plecat la ~.)
VÂNĂTOÁRE ~óri f. 1) Urmărire a unui animal pentru a-l vâna. 2) fig. rar Urmărire a unui om pentru a-l prinde. [G.-D. vânătorii] /<lat. venatoria
vânătoare f. 1. acțiunea de a vâna și efectul ei: o vânătoare de lupi; 2. vânat, prins sau ucis; 3. ocupațiune cu vânatul: s’a dus la vânătoare. [Lat. (ARS) VENATORIA].
vînătoáre f., pl. orĭ (lat. venatoria [ars, arta] vînătorească). Acțiunea saŭ ocupațiunea de a vîna: a te duce la vînătoare, a organiza o vînătoare, a trăi din vînătoare.
VÎNĂTOARE s. vînat, (rar) vînare, (înv.) vînătorie, vînăție. (A plecat la ~.)
VÂNĂTOARE LIBERĂ procedeu utilizat de către aviația de vânătoare sau de vânătoare-bombardament pe timpul luptelor pentru a căuta și descoperi pe cont propriu, fără dirijare de la sol, într-o zonă ordonată, inamicul aerian sau obiective ale trupelor de uscat pentru a le nimici sau a le neutraliza prin acțiuni independente. Vânătoarea liberă este executată cu formații mici pe direcția de acces a inamicului, până la adâncimi ce depind de raza tactică a avionului folosit, pe timpul misiunii transmițându-se și date de cercetare pentru a fi exploatate de cei interesați.
CÎINII DE VÎNĂTOARE (Canes Venatici), constelație din emisfera boreală, situată la S de constelația Ursa Mare. Conține o galaxie în spirală și cîteva stele puțin strălucitoare.
vânătoare de vrăjitoare expr. (livr.) urmărire / persecuție în masă; represalii îndreptate împotriva unui grup de persoane, cărora le cad victime și oameni nevinovați.

vânătoare de vrăjitoare dex