VÎLVÎÍ, pers. 3 vilvîie și vilvîiește, vb. IV. Intranz. A arde cu pară mare, cu vîlvătăi. Flăcări vîlvîiau pe drumul Carului. COȘBUC, P. II 85. 2. Fig. A fierbe, a vui, a clocoti (de vorbe, de zvonuri, de comentarii). Foaie verde foi de foi, Vîlvîie lumea de noi Că ne iubim amîndoi. Lasă lumea vîlvîiască Numai neică să-mi trăiască. MAT. FOLK. 249.

vâlvâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 vấlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá; conj. prez. 3 să vấlvâie

vâlvâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. vâlvâie, imperf. 3 sg. vâlvâiá

vî́lvîĭ, a -í v. intr. (d. vîlvă). Huĭesc, răsun, merge vîlva: vîlvîĭe lumea de el.