VÎJ¹ interj. (Adesea repetat sau cu prelungirea consoanei finale) Onomatopee care redă zgomotul produs de suflarea vijelioasă a vîntuiui, de curgerea năvalnică a unei ape sau de mișcarea unui corp care taie aerul cu viteză. Vîj, vîj prin păiuș, Țanc, țanc prin copaci. (Coasa). ȘEZ. IV 84.