VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

VÂȘCÁ, vâșc, vb. I. Intranz. (Reg.) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. ♦ A se foi, a forfoti. 2. Fig. A cârti, a murmura. – Et. nec.

VÎȘCÁ, vîșc, vb. I. Intranz. (Regional) 1. A se mișca din loc; a se urni, a se clinti. În tăcere, din vreme în vreme, găteje pîrîiau prin țîhlișuri și cîte o nălucă neagră vîșca prin frunzare. SADOVEANU, O. I 62. Acum nu mai putea vîșca nici la dreapta, nici la stînga. SLAVICI, V. P. 121. Iarna tot mi-i mai binișor, mai vîșc încoace, încolea. CONTEMPORANUL, VI 505. ◊ A forfoti. Vai de mine, Ioane, doar e plin satul de ele [de femei], vîșcă satul ca un sac umplut cu viermi. V. ROM. februarie 1952, 170. 2. Fig. A crîcni, a cîrti, a murmura. Am angajați de ajuns, chiar și pe anul viitor; și i-am prins mai ieften decît ciocoiul, și cu mine nu vîșcă, trebuie să muncească. CONTEMPORANUL, VII 14. – Variantă: vîșcăí (C. PETRESCU, O. P. II 128) vb. IV.

VÎȘCĂÍ vb. IV v. vîșca.

vâșcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 2 sg. vâști, 3 vấșcă; conj. prez. 3 să vấște

vâșcá vb., ind. prez. 1 sg. vâșc, 3 sg. și pl. vâșcă; conj. prez. 3 sg. și pl. vâște

VÂȘCÁ vb. v. agita, clătina, clinti, colcăi, deplasa, foi, forfoti, frământa, furnica, mișca, mișui, mișuna, muta, roi, urni, viermui.

vîșcá (-c, át), vb. – A se mișca, a face o mișcare. – Var. vîșcîi. Creație expresivă, cf. fîșcîi (Scriban se gîndește la o legătură cu mișca, care nu pare probabilă).

vîșc, a á v.intr. (var. din mișc). Nord. Mă mișc răpede și-mĭ schimb locu (vorbind de peștĭ cînd îĭ pîndeștĭ ca să-ĭ loveștĭ cu ostia). Mă mișc puțin (ca să scap): băĭetanu n’are’ncotro vîșca (Drum drept, 1916, 377).

vîșca vb. v. AGITA. CLĂTINA. CLINTI. COLCĂI. DEPLASA. FOI. FORFOTI. FRĂMÎNTA. FURNICA. MIȘCA. MIȘUI. MIȘUNA. MUTA. ROI. URNI. VIERMUI.