UNGURÉSC, -EÁSCĂ, ungurești, adj., s. f. 1. Adj. Maghiar. 2. S. f. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Ungur + suf. -esc.

UNGURÉSC, -EÁSCĂ, ungurești, adj., s. f. 1. Adj. Maghiar. 2. S. f. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Ungur + suf. -esc.

UNGURÉSC, -EÁSCĂ, ungurești, adj. Maghiar; ca al maghiarilor. La școala statului se cerea limba ungurească pe care el o rupea greu. REBREANU, I. 82. Trei voinici că mi-a sosit, Trei voinici ardelenești... Cu pistoale ungurești. ȘEZ. I 44. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiară. Spuse într-o ungurească foarte stricată. REBREANU, I. 111. ♦ (Substantivat, f., mai ales articulat) Numele unei hore țărănești. Jocurile lor la nuntă sînt:... rusasca, moldoveneasca (hora), brîul, ungureasca. ȘEZ. I 35. Vai de mine ce uitai, Ungureasca nu jucai. ib. 105.

ungurésc adj. m., f. ungureáscă; pl. m. și f. unguréști

ungurésc adj. m., f. ungureáscă; pl. m. și f. unguréști

UNGURÉSC adj. maghiar, ungar.

UNGURÉSC ~eáscă (~éști) Care aparține Ungariei sau populației ei; din Ungaria; maghiar. /ungur + suf. ~esc

unguresc a. ce ține de Unguri: fam. flăcău unguresc, holteiu bătrân, june tomnatic. ║ ungurește, adv. 1. ca Ungurii; 2. în limba ungară.

1) ungurésc, -eáscă adj. De Ungur: limba ungurească. – Fals ungar, ca și român îld. românesc.

UNGURESC adj. maghiar, ungar. (Statul ~.)