únghi (-iuri), s. n. – 1. Figură geometrică formată din două semidrepte care pleacă din același punct. – 2. Colț, ungher. – Var. înv. înghiu. Lat. angŭlus (Densusianu, Hlr., 106; Pușcariu 1817; REW 465; cf. împotrivă Graur, BL, V, 88), cf. fr., prov., cat. angle, it. angolo. Schimb de inițială ca în umbla (după Schuchardt, ZRPh., XLI, 254, prin contaminare cu gr. ὄγϰος), cf. sard. ungrone (Wagner 116). Der. din sl. ąglŭ (Conev 76; Graur) nu este mai credibilă din punct de vedere fonetic. – Der. ungher (var. înv. ungheriu), s. n. (colț), din lat. angŭlārĭus (Tiktin; după Pușcariu 1817 și REW 464, din lat. angŭlāre); unghiular, adj., după fr. angulaire.