umblá (-lu, -át), vb. – 1. A merge. – 2. A circula, a călători, a se mișca, a funcționa. – 3. A se duce undeva regulat, a frecventa. – 4. A vizita, a parcurge, a străbate. – 5. A circula, a avea valoare de circulație. – 6. A valora. – 7. A avea curs, a fi acceptat. – 8. A merge după cineva sau ceva, a urmări. – 9. A privi prin, a se ocupa de. – 10. a căuta, a scotoci, a cerceta. – 11. A trata de, a căuta de. – 12. (Trans.) A urma un curs, a studia. – Var. îmbla. Mr. imnu, megl. amnu, amnari, istr. omnu. Lat. ambŭlāre (Diez, I, 19; Candrea, Éléments, 82; Pușcariu 1797; REW 412), cf. it. ambiare, prov., sp., port. amblar, fr. ambler. – Der. umblăreț, adj. (care umblă mult); umblat, adj. (care a călătorit mult, frecventat, circulat); umblător, adj. (care umblă; pribeag; mobil; varietate de grîu); umblătoare, s. f. (closet, privată); umblătură, s. f. (mers); umblet, s. n. (mers, fel de a merge; umblare, călătorie; drumeție; comportare, conduită; intrigă, demers, procedură).