ULUITÓR, -OÁRE, uluitori, -oare, adj. Care uluiește; uimitor, surprinzător. ♦ Excepțional, extraordinar. [Pr.: -lu-i-] – Ului + suf. -tor.

ULUITÓR, -OÁRE, uluitori, -oare, adj. Care uluiește; uimitor, surprinzător. ♦ Excepțional, extraordinar. [Pr.: -lu-i-] – Ului + suf. -tor.

ULUITÓR, -OÁRE, uluitori, -oare, adj. Care uimește, zăpăcește, surprinde; care este nemaipomenit, extraordinar, de necrezut. Ajunsesem cu toții să ne deprindem destul de binișor cu acel poznaș concert de fluierături... și de pocnete uluitoare. ODOBESCU, S. III 594. ◊ (Adverbial) Dragostea pentru carte a crescut însă uluitor. SAHIA, U.R.S.S. 141.

uluitór (-lu-i-) adj. m., pl. uluitóri; f. sg. și pl. uluitoáre

uluitór adj. m. (sil. -lu-i-), pl. uluitóri; f. sg. și pl. uluitoáre

ULUITÓR adj. 1. v. uimitor. 2. v. amețitor. 3. v. extraordinar.

ULUITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care uluiește; care te face să rămâi uluit; stupefiant. Veste ~oare. [Sil. -lu-i-] /a (se) ului + suf. ~tor

ULUITOR adj. 1. stupefiant, surprinzător, uimitor. (S-a întîmplat un lucru ~.) 2. amețitor, năucitor, uimitor, (pop.) zăpăcitor. (Un ritm ~.) 3. colosal, enorm, excepțional, extraordinar, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrăit, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntîlnit, nemaipomenit, nemaivăzut, nesfîrșit, nespus, teribil, uimitor, unic, uriaș, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal. (A avut din nou un noroc ~.)