ULÚCĂ, uluci, s. f. 1. Scîndură întrebuințată în construcții, mai ales la facerea gardurilor și a împrejmuirilor. Dincă se îndreptă spre o poartă de uluci ascuțite sus. CAMIL PETRESCU, O. II 7. Pe dreapta începea gardul de uluci. REBREANU, R. I 78. 2. (Mai ales la pl.) Gard făcut din uluci (1). Privesc peste ulucă la vecin. BENIUC, V. 84. Trîntise portița de la uluci, tropăise prin curte in goană apăsată, smuncise clanța ușii de afară. SADOVEANU, M. C. 141. A suit la niște uluci, le-a sărit; pe urmă, alt șanț și alte garduri. CARAGIALE, P. 87. – Pl. și: uluce (ODOBESCU, S. I 109).