18 definiții pentru ultragiu
ULTRÁGIU s. n. v. ultraj. ULTRÁJ, ultraje,
s. n. Ofensă, insultă, amenințare. ♦ (
Jur.) Infracțiune care constă în insultă, calomnie, amenințare ori alte acte de violență ori de vătămare corporală împotriva unui funcționar aflat în exercițiul funcțiunii;
p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [
Var.:
ultrágiu s. n.] – După
fr. outrage, it. oltraggio. ULTRÁGIU s. n. v. ultraj. ULTRÁJ, ultraje,
s. n. Ofensă, insultă, amenințare, act de violență împotriva unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii (și care constituie o infracțiune);
p. gener. jignire, ofensă (gravă), amenințare, act de violență împotriva cuiva. [
Var.:
ultrágiu s. n.] – După
fr. outrage, it. oltraggio. ULTRÁGIU s. n. v. ultraj. ULTRÁJ, ultraje,
s. n. Ofensă, jignire, insultă (în special adusă unui reprezentant al autorității publice aflat în exercițiul funcțiunii). Nu-mi recunosc nici o vină. Și nici dumneavoastră dreptul de a mă judeca... – Ultraj adus în instanță. BARANGA-MORARU, F. 78. – Variantă:
ultrágiu, ultragii (BART, S. M. 89, MACEDONSKI, O. II, 139),
s. n. ultráj s. n.,
pl. ultráje
ultráj s. n., pl. ultráje ULTRÁJ s. v. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință. ULTRÁJ s.n. Insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, insultă la adresa cuiva; jignire. [Var. ultragiu s.n. / cf. fr. outrage < lat. ultra – peste].
ULTRÁJ s. n. insultă adusă unui reprezentant al autorității publice în exercițiul funcțiunii; (p. ext.) ofensă, jignire adusă cuiva. (după fr. outrage, it. oltraggio)
ultráj (-je), s. n. – Ofensă, insultă adusă autorității. –
Var. ultragiu.
It. oltraggio,
cf. fr. outrage. –
Der. ultragia,
vb. (a comite un ultraj).
ULTRÁGIU ~i n. v. ULTRAJ. ULTRÁJ ~e n. 1) Ofensă adusă unei persoane oficiale (aflate în exercițiul funcțiunii) constând din vorbe, gesturi sau amenințări. 2) Jignire gravă. /<fr. oultrage, it. oltraggio ultraj n. insultă gravă, mai ales în contra agenților forței publice (= fr. outrage).
*ultrágiŭ n. și
-áj n., pl. e (fr. outrage, d. outrer, a duce prea departe, d. outre, lat. ultra, dincolo; it. oltraggio). Injuria (ofensa) cea maĭ gravă cu vorba saŭ cu fapta. Insulta unuĭ funcționar în exercițiu funcțiuniĭ. Fig. Mînuire proastă, jignire: ultragiu arteĭ, moraleĭ. Ultragiu anilor, urmele bătrînețiĭ.
ultraj s. v. AFRONT. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ. Ultragiu dex online | sinonim
Ultragiu definitie
Intrare: ultraj
ultragiu substantiv neutru