uim definitie

2 intrări

21 definiții pentru uim

UIÚM, uiumuri, s. n. Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe reținută la batoză, la moară etc. drept plată în natură pentru măcinat, treierat etc.; vamă (1). – Din bg. ujem, sb. ujam.
UIÚM, uiumuri, s. n. Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe reținută la batoză, la moară etc. drept plată în natură pentru măcinat, treierat etc; vamă (1). [Pr.: u-ium] – Din bg. ujem, scr. ujam.
UÍ2, uiesc, vb. IV. Intranz. (Popular) A chiui, a hăuli, a aui. Pe cînd cuscrii uiesc și nuntașii pușcă, se află în curte o masă pusă și acoperită cu o față albă. MARIAN, NU. 638. Îi pun [miresei] potilatul pe cap și cuscrii uiesc. id. ib. 723.
UÍM s. n. v. uium.
UIÚM, uiumuri, s. n. Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe luată de deținătorul unei mori sau al unei batoze drept plată pentru măcinat sau treierat. La o spărtură a zăgazului, lîngă mal, și-a făcut un turc moară și-a lăsat slugă, morar, să îngrijească pietrele și uiemaș să ia rumînilor uiumul. STANCU, D. 22. Se mînia tare pentru nedreptățile ce îndura... la uium din pricina morarilor. SADOVEANU, O. L. 131. – Variantă: uím (SLAVICI, V. P. 7) s. n.
UÍ2, uiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A chiui. – Din ui1.
UÍM s. n. v. uium.
uiúm s. n., pl. uiúmuri
uiúm s. n., pl. uiúmuri
vb. v. chioti, chiui, hăuli, striga, țipa.
UIÚM s. (Mold.) vamă. (~ul se lua la moară, pentru măcinat.)
UIÚM ~uri n. Cantitate de cereale sau de făină reținută la batoză sau la moară drept plată în natură pentru treierat sau măcinat. /<bulg. ujem, sb. ujam
oiem (uium) n. partea de făină sau grăunțe ce se dă morarului drept plată pentru măcinat. [Slovean UĬEM, măcinat].
uium n. V. oiem.
uĭúm și huĭúm n., pl. urĭ (vsl. *uĭemŭ, d. uimati, a lua, a substrage; nsl. ujém, sîrb. ujam, bg. uem. V. uĭmesc). Jormă, dejmă, ușur, vamă, zecĭuĭală, partea de cereale pe care țăraniĭ o daŭ moraruluĭ îld. banĭ p. măcinat. – Și oĭém (Arg. Dîmb.) și oim (Vl. Ilf.) și oĭúm. V. avaĭet.
ui vb. v. CHIOTI. CHIUI. HĂULI. STRIGA. ȚIPA.
UIUM s. (Mold.) vamă. (~ se lua la moară pentru măcinat.)
úi, interj. – Vai: „Ui de mine, părinte” (Papahagi, 1925: 309: Vad). – Onomatopee (DEX, MDA).
uiúm, uiumuri, (oium), s.n. – (reg.) Plată (în natură) de făină sau grăunțe, pentru măcinat. – Din bg. ujem, srb. ujam (DEX, MDA); din sl. uimati „a reține”, cf. slov., ceh. ujem (Scriban; Cihac, cf. DER).
uiúm, -uri, (oium), s.n. – Plată (în natură) de făină sau grăunțe, pentru măcinat. – Din srb. ujam (DEX); Din sl. uimati „a reține”, cf. slov., ceh. ujem (Cihac cf. DER).
uium, uiumuri s. n. mită.

uim dex

Intrare: ui (vb.)
ui 2 vb. conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
Intrare: uium
uim substantiv neutru
uium substantiv neutru