UGUÍ, pers. 3 úguie, vb. IV. Intranz. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei; a gânguri (2). – Onomatopee.

UGUÍ, pers. 3 úguie, vb. IV. Intranz. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunete caracteristice speciei; a gânguri (2). – Onomatopee.

UGUÍ, pers. 3 úguie, vb. IV. Intranz. (Despre porumbei și turturele) A scoate sunetele caracteristice speciei; a gînguri. O porumbă minunată... Pre al vostru leit pat, Uguind cu bucurie La căpătîi s-a lăsat. TEODORESCU, P. P. 21.

uguí (a ~) vb., ind. prez. 3 úguie, imperf. 3 sg. uguiá; conj. prez. 3 să úguie

uguí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. úguie, imperf. 3 sg. uguiá

UGUÍ vb. v. gânguri.

uguí (-úi, -ít), vb. – A gînguri porumbelul sau turturelul. Creație expresivă, cf. gunguri, gîgîi și uhu, interj. (imită glasul cucuvelei).

A UGUÍ pers. 3 úguie intranz. (despre porumbei și turturele) A scoate sunete molcome, prelungi și repetate, caracteristice speciei; a face „u-gu-gu”; a gurlui; a turui. /Onomat.

gungunésc și gungurésc v. intr. (imit. înrudit cu gînganie și a gîgîi). Se zice despre vocea copiilor în ainte de a putea vorbi și despre vocea porumbilor și turturelelor. – Și gînguresc, gîngurez și uguĭesc.

uguĭésc v. intr. Teod. Gunguresc.

UGUI vb. a gînguri. (Turturelele ~.)

ugui, uguie (pers. a III-a sg.) v. i. (d. îndrăgostiți) a-și spune vorbe de dragoste unul altuia.