ud (-dă), adj. – 1. Înmuiat. – 2. Umed. – 3. (S. n.) Urină. – Mr., megl., istr. ud. Lat. ūdus (Pușcariu 1785; REW 9030), cf. vegl. yoit. – Der. uda, vb. (a muia, a umezi; a iriga, a trece un rîu printr-o regiune determinată; a urina; fam., a însoți o mîncare cu băutură); udat, s. n. (umezit; acțiunea de a urina); udătură, s. f. (muiere, umezire; înv., secreție, umoare; ciorbă, supă, aliment lichid; mîncare în general; băutură, vin; rouă); udeală, s. f. (umezeală, rouă; fam., băutură). Uda (mr., megl., istr. ud), trebuie să ajungă la lat. udāre (Pușcariu 1786; REW 9029).