UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie pe lîngă un meșter, a învăța ca ucenic; a fi ucenic. Iată și băiatul cu care ucenicise că vine și se așază lîngă dînsul. ISPIRESCU, L. 140. ♦ Fig. A îndeplini o muncă de începător. Ion Anghel ucenicește astăzi, în timpuri luminoase, în făurăria poeziei. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/5.