ucenică definitie

12 definiții pentru ucenică

UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie urmând o școală profesională ori care se obligă să urmeze cursurile de formare profesională și să muncească în subordinea unui angajator, cu care a încheiat un contract de ucenicie la locul de muncă. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filosof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.
UCENÍC, -Ă, ucenici, -ce, s. m. și f. 1. Persoană (tânără) care învață o meserie lucrând în producție sub îndrumarea unui meșter sau urmând o școală profesională. 2. Adept și continuator al unui savant, al unui filozof, al unui artist; p. ext. începător într-o activitate; discipol, elev. – Din sl. učenikŭ.
UCENÍC, -Ă, ucenici, -e, s. m. și f. 1. Persoană (tînără) care învață o meserie, lucrînd sub îndrumarea unui meșter. Nici un fierar n-avea în fierăria sa atîția ucenici. SBIERA, P. 248. Prîslea se duse de se băgă ucenic la argintar. ISPIRESCU, L. 91. Muia feleștiocul în strachina cu dohot și-mi trăgea un pui de răbuială ca aceea pe la bot, de-i bufnea rîsul pe toți ucenicii din ciubotărie. CREANGĂ, A. 46. ◊ (Cu precizarea meseriei) Mă sfătuiește să intru ucenic lăcătuș. SADOVEANU, N. F. 184. 2. Adept și continuator al unui savant sau al unui artist (v. discipol); p. ext. începător într-o activitate științifică sau artistică. Îi recitam liber versurile, îngînîndu-mă cu alți ucenici ai literaturii. SADOVEANU, E. 74. Am avut cinste a înfățoșa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei în istorie, cetire, scriere, aritmetică. NEGRUZZI, S. I 5. Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului. RUSSO, O. 62. ♦ (În mănăstiri) Novice. Mai mult de jumătate din aceste mirese ale domnului crescuseră ucenice în casa maicei Rahila. GALACTION, O. I 316.
ucenícă s. f., g.-d. art. ucenícei; pl. uceníce
ucenícă s. f., g.-d. art. ucenícei; pl. uceníce
UCENÍC s. 1. (Ban.) șăgârt. (O calfă și un ~.) 2. v. discipol. 3. v. apostol.
UCENÍC s. v. elev, școlar.
uceníc (-ci), s. m.1. Discipol, elev. – 2. Tînăr care învață o meserie. – Var. Munt. ocinic. Sl. učenikŭ, de la učiti „a învăța” (Miklosich, Slaw. Elem., 60; Cihac, II, 437). – Der. ucenici (var. înv. uceni), vb. (a studia); ucenicie, s. f. (studiu; învățare); ucenică (var. uceniță), s. f. (elevă; tînără care învață o meserie); ocenie, s. f. (instrucție militară), din rus. ucenie, sec. XIX, înv.
uceníc m. (vsl. učenikŭ, d. učiti, a învăța, a instrui. V. năuc, ocenie). Vechĭ. Discipul, apostol: uceniciĭ luĭ Hristos. Azĭ. Elev la meserie: ucenicu a ajuns calfă. – Fem ucenică saŭ (vechĭ, d. vsl. ucenica), uceniță. Cp. cu muceniță.
ucenic s. v. ELEV. ȘCOLAR.
UCENIC s. 1. (Ban.) șăgîrt. (O calfă și un ~.) 2. discipol, elev, învățăcel, (livr.) cirac, (înv.) școlar. (~ al unui maestru.) 3. (BIS.) apostol. (~ii lui Iisus.)
DISCIPULUS EST PRIORIS POSTERIOR DIES (lat.) ziua de azi este ucenica zilei de ieri – Publilius Syrus, „Sententiae”, 14. Înveți, acumulând experiență, pe zi ce trece.

ucenică dex

Intrare: ucenică
ucenică admite vocativul substantiv feminin