TĂTĂÍȘ s. m. v. tătăișă.

TĂTĂÍȘĂ¹, tătăișe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). [Var.: tătăíș s. m.] – Et. nec.

TĂTĂÍȘĂ², tătăișe, s. f. (Înv. și pop.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec.

TĂTĂÍȘ, tătăiși, s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze păroase și cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). [Var.: tătăíșă s. f.] – Et. nec.

TĂTĂÍȘĂ¹, tătăișe, s. f. (Reg.) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. – Et. nec.

TĂTĂÍȘĂ² s. f. v. tătăiș.

TĂTĂÍȘ s. n. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). Înaintau... deschizîndu-și drum pe sub tufe uriașe: vetrice, moțul-curcanului... tătăiș. GALAN, B. I 84.

TĂTĂÍȘĂ, tătăișe, s. f. (Regional) 1. Cumnată. 2. Lele, leliță. Tătăișă Sînziană! Fă-ți o milă și-o pomană. MARIAN, S. 166. Tătăișă, draga mea... mîndră ca dumneata Nu-i nime cîtu-i lumea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 25.

!tătăíșă¹/tătăíș (plantă) (pop.) s. f. / s. m., art. tătăíșa/tătăíșul; pl. tătăíșe/tătăíși

tătăíșă² (cumnată, lele) (înv., pop.) s. f., art. tătăíșa, g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe

tătăíș s. m. / tătăíșă s. f. (plantă), pl. tătăíși m. / tătăíșe f.

tătăíșă (cumnată, lele) s. f., g.-d. art. tătăíșei; pl. tătăíșe

TĂTĂÍȘ s. (BOT.; Policaria dysenterica) (reg.) punga-babei.

TĂTĂÍȘĂ s. (BOT.; Chrysanthemum cinerariaefolium) (reg.) tămâioară.

TĂTĂÍȘĂ s. v. crizantemă, cumnată, dumitriță, lele, leliță, margaretă, mătușă, tanti, tufănică, turtă, țață.

TĂTĂÍȘI s. pl. v. romaniță neadevărată, romaniță nemirositoare, surguci.

tătăíșă (-e), s. f. – 1. Dădacă, numele dat de copii unei femei care îngrijește un copil. – 2. Titlu afectuos care se dă unei mătuși sau unei cumnate, mai ales în Trans. – 3. Plante (Pulicaria dysenterica, Carlina acaulis, Chrysanthemum leucanthemum). Creație expresivă, ca tată sau sp. tata (Tiktin). Der. directă de la tată (Pușcariu, Diminutiv, 126) nu este probabilă.

TĂTĂÍȘĂ ~e f. Plantă erbacee din familia compozitelor, înaltă, cu frunze păroase și flori galbene-aurii, dispuse în capitule numeroase. /Orig. nec.

tătăișă f. Tr. Bot. ceapa cioarei. [Tr. tătăișă, cumnată: plantă numită și punga babei].

tătăíșă f., pl. e (d. tată). Ban. Trans. Cumnată. Epitet uneĭ femeĭ, ca și soră. O plantă din familia compuselor cu florĭ auriĭ și care crește pin locurĭ umede, numită și punga babeĭ (pulicária [saŭ inula] dysentérica). – Pin Trans. = „turtă, turtea”, o plantă din aceĭașĭ familie (carlina acaulis); pin Bucov. = „mărgărită”.

TĂTĂIȘ s. (BOT.; Policaria dysenterica) (reg.) punga-babei.

TĂTĂIȘĂ s. (BOT.; Chrysanthemum cinerariaefolium) (reg.) tămîioară.

tătăișă s. v. CRIZANTEMĂ. CUMNATĂ. DUMITRIȚĂ. LELE. LELIȚĂ. MARGARETĂ. MĂTUȘĂ. TANTI. TUFĂNICĂ. TURTĂ. ȚAȚĂ.

tătăiși s. pl. v. ROMANIȚĂ NEADEVĂRATĂ. ROMANIȚĂ NEMIROSITOARE. SURGUCI.

tătăíșă, tătăișe, s.f. – (reg.; bot.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Pulicaria disenterica, Chrysanthemum cinerariae-folium): „O, struțuc de tătăiși, / Mântuitu-te-ai de griji” (Bârlea, 1924, I: 190). – Et. nec. (DEX, MDA).

tătăíșă, -e, s.f. – (bot.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Pulicaria disenterica, Chrysanthemum cinerariae-folium): „O, struțuc de tătăiși, / Mântuitu-te-ai de griji” (Bârlea 1924 I: 190). – Et. nec. (MDA).