TĂRĂGĂNÁRE, tărăgănări, s. f. Acțiunea de a tărăgăna și rezultatul ei. 1. Amînare, tergiversare, tărăgăneală. Asemenea tărăgănări îmi rup inima, îndoiala mă roade. CONTEMPORANUL, V_II 491. 2. Rostire rară și prelungită a unui sunet. Și glasurile nu aveau tărăgănarea cîntătoare... ca glasurile țărănești. DUMITRIU, N. 97. ♦ Încetinire a ritmului unei melodii; domolire. Începu să cînte din caval. Era o doină apăsătoare, cu tărăgănări pline de amar. CAMIL PETRESCU, O. I 114. – Variantă: tărăgăníre (DELAVRANCEA, H. T 4) s. f.