8 definiții pentru tămânjire
TĂMÂNJÍ, tămânjesc,
vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (
Ir.) A picta; a mâzgăli. –
Et. nec. Cf. mânji. TĂMÂNJÍ, tămânjesc,
vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A mânji, a murdări. ♦ (
Ir.) A picta; a mâzgăli. –
Et. nec. Cf. mânji. TĂMÎNJÍ, tămînjesc,
vb. IV.
Tranz. (Regional) A mînji, a murdări. Fața și mînele, ce le-s negre, le mai tămînjesc cu funingine. SEVASTOS, N. 307. ◊
Fig. Oamenii ce nu voiesc a se vedea tămînjiți în viața lor publică sau privată prin asemenea publicațiuni scandaloase. La TDRG. ♦ (Ironic) A picta; a mîzgăli. Încă nu mai lucrase cu asemenea creionașe, din acele cu care copiii de școală primară își tămînjesc hărțile. C. PETRESCU, R. DR. 72.
tămânjí (a ~) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tămânjésc,
imperf. 3
sg. tămânjeá;
conj. prez. 3 să tămânjeáscă
tămânjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tămânjésc imperf. 3 sg. tămânjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tămânjeáscă TĂMÂNJÍ vb. v. jegoși, mânji, mâzgăli, murdări, păta. tămînjésc v. tr. (ca și mînjesc cu prefixu ta- ca’n tăvălesc orĭ ca’n bg. ta-log, depozit). Est. Mînjesc.
tămînji vb. v. JEGOȘI. MÎNJI. MÎZGĂLI. MURDĂRI. PĂTA. Tămânjire dex online | sinonim
Tămânjire definitie
Intrare: tămânji
tămânji verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a