TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.

TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.

TĂBĂCITÓR¹, tăbăcitoare, s. n. Butoi în care se ține argăseala. În fundul magaziei șase dintre butoaie erau cenușarele, iar restul zăcătorilor, pline cu zeamă galbenă și bucățele de coajă, tăbăcitoarele. ARDELEANU, D. 242.

TĂBĂCITÓR², -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor.

tăbăcitór¹ adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. și pl. tăbăcitoáre

tăbăcitór² s. n., pl. tăbăcitoáre

tăbăcitór adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. și pl. tăbăcitoáre

tăbăcitór s. n., pl. tăbăcitoáre

TĂBĂCITÓR adj. argăsitor. (Substanțe ~oare.)

TĂBĂCITÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) (despre substanțe) Care are proprietatea de a tăbăci pieile. /a tăbăci + suf. ~tor

TĂBĂCITÓR² ~oáre n. pop. Butoi pentru păstrarea dubelii. /a tăbăci + suf. ~tor

TĂBĂCITOR adj. argăsitor. (Substanțe ~.)