tăbăcitor definitie

12 definiții pentru tăbăcitor

TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.
TĂBĂCITÓR, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor. ♦ (Substantivat, n.) Butoi în care se ține argăseala. – Tăbăci + suf. -tor.
TĂBĂCITÓR1, tăbăcitoare, s. n. Butoi în care se ține argăseala. În fundul magaziei șase dintre butoaie erau cenușarele, iar restul zăcătorilor, pline cu zeamă galbenă și bucățele de coajă, tăbăcitoarele. ARDELEANU, D. 242.
TĂBĂCITÓR2, -OÁRE, tăbăcitori, -oare, adj. Care are proprietatea de a tăbăci; argăsitor.
tăbăcitór1 adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. și pl. tăbăcitoáre
tăbăcitór2 s. n., pl. tăbăcitoáre
tăbăcitór adj. m., pl. tăbăcitóri; f. sg. și pl. tăbăcitoáre
tăbăcitór s. n., pl. tăbăcitoáre
TĂBĂCITÓR adj. argăsitor. (Substanțe ~oare.)
TĂBĂCITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) (despre substanțe) Care are proprietatea de a tăbăci pieile. /a tăbăci + suf. ~tor
TĂBĂCITÓR2 ~oáre n. pop. Butoi pentru păstrarea dubelii. /a tăbăci + suf. ~tor
TĂBĂCITOR adj. argăsitor. (Substanțe ~.)

tăbăcitor dex

Intrare: tăbăcitor
tăbăcitor adjectiv substantiv neutru