tîrlă (-le), s. f. – Stînă, ocol de vite. – Megl. torlă. Sl., cf. bg. tărlo, sb. trlo, cr. tèrlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tîrlaș, s. m. (coproprietar al unei stîne), cf. GS, VI, 43; tîrli, vb. (a-și așeza tîrla într-un anumit loc; a zăbovi cu turma într-un anumit loc); tîrliște, s. f. (loc în care mai înainte a fost o tîrlă), cf. bg. tărlište.