tî́năr și (vest) tínăr, -ă adj., pl. tinerĭ, tinere (lat. tĕnĕr, vgr. térên, fraged; it. ténero, pv. tenro. Forma rom. presupune un latin *tênĕr, poate, pin met. cantitățiĭ d. vgr. térên, că, alt-fel, s’ar fi prefăcut în ținăr, ca tĕnet în ține. Cp. cu pers. avestic tauruna-, tînăr. V. tinereță). Care a trecut de copilărie, dar nu e bătrîn: om, cal, copac tinăr. Care a ajuns la un rang înalt maĭ devreme de cît de obiceĭ: general tînăr. Care datează de puținĭ anĭ: regat tinăr. S. m. Adolescent, flăcăŭ (om cam între 16-28 de anĭ): ĭa stăĭ, tinere!