turnir definitie

9 definiții pentru turnir

TURNÍR, turniruri, s. n. Competiție din Evul Mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turnire] – Din germ. Turnier.
TURNÍR, turnire, s. n. Competiție din evul mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. și: turniruri] – Din germ. Turnier.
TURNÍR, turnire, s. n. Serbare în evul mediu, în cursul căreia cavalerii, îmbrăcați cu zale și armuri, se întreceau în lupte cu armele. Se siliră cît putură să facă pe Bathori a-și petrece vremea prin turnire și alte petreceri. BĂLCESCU, O. II 189. – Variantă: turnér (NEGRUZZI, S. I 36) s. n.
!turnír s. n., pl. turníruri
turnír s. n., pl. turníre/turníruri
TURNÍR s.n. Serbare publică, în evul mediu, în cadrul căreia se purtau lupte (călare) între cavaleri, care își arătau cu această ocazie îndemânarea, îndrăzneala. [Pl. -re, -ruri. / < germ. Turnier, fr. tournois].
TURNÍR s. n. 1. competiție în evul mediu occidental, în cadrul unei serbări, în cursul căreia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. 2. (sport) concurs, competiție cuprinzând mai multe serii de probe sau de manșe. ◊ (fig.) luptă; emulație. (< germ. Turnier)
TURNÍR ~e n. (în evul mediu) Competiție în cadrul unor sărbători în cursul cărora cavalerii se întreceau în mânuirea armelor. [Pl. și turniruri] /<germ. Turnier
turnir n. serbare militară în evul-mediu, în care cavalerii simulau lupte între dânșii, [Nemț. TURNIER (= fr. tournois)].

turnir dex

Intrare: turnir (pl. -e)
turnir pl. -e
Intrare: turnir (pl. -uri)
turnir pl. -uri substantiv neutru