TURMALÍNĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor1, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline.

TURMALÍNĂ, turmaline, s. f. Nume dat mai multor silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu, cu bor1, cristalizați și divers colorați, folosiți ca pietre semiprețioase sau în optică, radiotehnică etc. – Din fr. tourmaline.

TURMALÍNĂ, turmaline, s. f. (La pl.) Clasă de minerale cristalizate, formate din silicații unor metale, și conținînd bor; (la sg.) piatră semiprețioasă care face parte din această clasă.

turmalínă s. f., g.-d. art. turmalínei; pl. turmalíne

turmalínă s. f., g.-d. art. turmalínei; pl. turmalíne

TURMALÍNĂ s.f. Mineral cristalizat, format din silicații unor metale și conținând bor, piatră semiprețioasă de culoare roșie, verde sau violetă, folosit și în optică, în radiotehnică etc. [Var. turmalin s.n. / < fr. tourmaline].

TURMALÍNĂ s. f. mineral din silicați naturali de sodiu, calciu, magneziu și aluminiu cu bor, cristalizați și frumos colorați, folosit ca piatră semiprețioasă, în industria optică, în radiotehnică etc. (< fr. tourmaline)

TURMALÍNĂ f. Mineral cristalizat din clasa silicaților, de diferite culori, cu luciu sticlos și cu duritate mare, folosit în optică și în radiotehnică. [Var. turmalin] /<fr. tourmaline, germ. Turmalin

*turmalínă f., pl. e (fr. tourmaline, d. Turamáli, în insula Ceylon). Min. O peatră (boro-silicat de aluminiŭ, sodiŭ, magneziŭ saŭ fer) care, pin frecare, se electrizează și polarizează lumina.