TUR s. (fam.) fund. (~ul pantalonilor.) tur (turi), s. m. – Fundul pantalonilor.
Sb.,
cr. tur (Cihac, II, 427). Nu este clară eventuala legătură cu stur. Dacă aparține familiei
sb. stura „rogojină de papură”, sturati „a cădea, a face să cadă”, sturac „cocean de porumb cu pănușă”, pare să reprezinte poate o rădăcină ca cea a lui stur <
lat. stylum, care indică ideea de „coloană” sau de „cilindru gol”. În acest caz, prin aceeași familie ar trebui să se explice tureac (
var. tureatcă),
s. n. și
f. (carîmb; ciorap fără talpă, pulpar). Următoarele ipoteze prezentate în această privință nu sînt convingătoare: în loc de trubeatcă, din
sl. trąba,
cf. trîmbă (Cihac, II, 427), soluție imposibilă fonetic; în legătură cu
alb. trik (Philippide, II, 738); din
v. germ. theobroch, gepig. *theubreki, de unde
lat. med. tubroces (Diculescu 179; Diculescu, ZRPh., XLI, 425; Sandfeld 97); din
mag. török,
alb. *turek (Skok, ZRPh., XLIII, 101 și ZRPh., L, 252; REW 8967N); din
lat. thylacus <
gr. θύλαϰος (Densusianu, GS, I, 350; Rosetti, II, 82; Candrea).
tur interj. – Exprimă ideea de flecăreală. Creație expresivă,
cf. dur, zur, hur, mor etc. –
Der. turavura,
adv. (vorbărie goală); turlu-burlu,
adv. (nebunește); turui (
var. torăi, torosi),
vb. (a vorbi mult și repede, a durui; a gurlui porumbeii); turuială (
var. turuitură),
s. f. (vorbărie, trăncăneală); turlui,
vb. (
Mold., a suna, a cînta din...., a zornăi); turluitură,
s. f. (
Mold., sunet, murmur, zvon); turlac,
adj. (amețit, zăpăcit, mai ales de băutură sau de somn), probabil în loc de *turulac, sau de *trulac,
cf. trululu,
mr. turlu „nebun” (după Șeineanu, II, 369, Tiktin și Candrea, din
tc. torlak „ușuratic”; după Scriban, de la Turlaci, populație turanică din
Basar.); turlăci,
vb. (a ameți, a zăpăci).
1) tur n., pl. urĭ (sîrb. tur. V.
tureac). Fundu pantalonilor saŭ izmenelor. – Și m. pl. (ca la Pan), dar tot cu înț. de un singur fund de pantalonĭ (eŭf. în locu altuĭ cuv.): cine caută guriĭ, i se desgolesc turiĭ (cine face lux de mîncare, sărăcește. It. grassa cucina, povertá vicina, bucătăria grasă, sărăcia vecină).
TUR s. 1. (FIZ.) tură. (~ periodic al unui corp.) 2. înconjur. (Face un ~ al stadionului.) 3. tură. (Fac un ~ prin oraș.) 4. pasă. (~ la jocul de cărți.) TUR s. (fam.) fund. (~ul pantalonilor.) TURI- „turn, țuguiat”. ◊ L. turris „turn” > fr. turri-, engl. id. > rom. turi-. □ ~cefal (v. -cefal), adj., s. m., (persoană) care prezintă turicefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., malformație congenitală a craniului care ia forma unui turn; ~encefalie (v. -encefalie), s. f., defect de dezvoltare a creierului, fiind secundar turicefaliei; ~form (v. -form), adj., în formă de turn.