TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc; copil de turc. Un turculeț mititel Cu cojocul scurticel. MAT. FOLK. 91. Taie la turculeți Că nu-s vrednici nici un preț. ȘEZ. II 39. – Variantă: turcaléț (PAS, L. I 268) s. m.