TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț.

TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc. – Turc + suf. -uleț.

TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.

TURCULÉȚ, turculeți, s. m. Diminutiv al lui turc; copil de turc. Un turculeț mititel Cu cojocul scurticel. MAT. FOLK. 91. Taie la turculeți Că nu-s vrednici nici un preț. ȘEZ. II 39. – Variantă: turcaléț (PAS, L. I 268) s. m.

TURCALÉȚ s. m. v. turculeț.

turculéț s. m., pl. turculéți

turculéț s. m., pl. turculéți

TURCULÉȚ s. v. floarea-paștelui, floarea-paștilor, floarea-păsărilor floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță, sticlete.

turculeț m 1. (Banat) sticlete; 2. Munt. floarea Paștilor.

turculéț m. Trans. Rar. Stigleț (pin aluz. la roșu din creștet, comparat cu fesu Turcilor).

turculeț s. v. FLOAREA-PAȘTELUI. FLOAREA-PAȘTILOR. FLOAREA-PĂSĂRILOR. FLOAREA-VÎNTULUI-GALBENĂ. GĂINUȘĂ. GĂLBENELE. PĂȘTIȚĂ. STICLETE.