TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie, care face parte din populația Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică.

TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Turciei sau este originară de acolo. – Turc + suf. -oaică.

TURCOÁICĂ, turcoaice, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Turciei sau care este originară de acolo.

turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice

turcoáică s. f., g.-d. art. turcoáicei; pl. turcoáice

TURCOÁICĂ s. (înv.) cadână.

turcoaică f. femeia turcului.

Turc, Turcoáĭcă s. (vsl. Turŭkŭ, ngr. Tûrkos). Om care are limba turcească drept limbă maternă (Populațiunea Turciiĭ e de vre-o 18 milioane, dintre care ¼ străinĭ). Cap de Turc, un fel de dinamometru care are o căpățînă de forma unuĭ turban (cap de Turc), în care trage cu cĭocanu cel ce-șĭ încearcă puterea. Fig. Om în care daŭ toțĭ (cĭuca saŭ gazda bătăilor). Cum e Turcu, (așa) și pistolu, cum e stăpînu, și sluga; cum e Tandea, și Mandea; cum e unu, așa și cel-lalt. A fugi par’că daŭ Turciĭ și Tătariĭ, a fugi în panică, ca odinioară cînd năvăleaŭ aceștia.

Turcoáĭcă f., pl. e. Femeĭe de neam turcesc. – La Ur. Turcoaĭe, pl. tot așa.

TURCOAICĂ s. (înv.) cadînă.