TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.

TURCÍT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor. – V. turci.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) asimila cu populația turcă (și cu religia mahomedană). ♦ Refl. (Fam.) A se îmbăta. – Din turc.

TURCÍT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat limba, obiceiurile și, în special, religia turcilor. – V. turci.

TURCÍ, turcesc, vb. IV. Refl. 1. A renunța la naționalitatea sa, adoptînd limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor; a deveni turc. Dintr-o împrejurare sau dintr-alta, de voie sau de nevoie, s-a turcit. GHICA, A. 18. Dimitrie s-a dus în Crimeea și s-a turcit. BĂLCESCU, O. I 97. Turcește-te, Iancule, și te dă pe legea noastră. MAT. FOLK. 731. ♦ Tranz. A sili pe cineva să adopte limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Prindeau la tineri și-i duceau în țara lor, unde îi turceau și îi băgau în oastea ianicerilor. ISPIRESCU, M. V. 5. Împăratu-i întreba: – Turcit-ați pe Iancu-vodă? MAT. FOLK. 732. 2. (Familiar) A se ameți de băutură, a se îmbăta. În sara aceea mă cam turcisem eu – nu prea eram obișnuit cu vinul. SADOVEANU, O. I 399.

TURCÍT, -Ă, turciți, -te, adj. Care a adoptat (sau a fost silit să adopte) limba, obiceiurile și (mai ales) religia turcilor. Iancule, romîn turcit, Ce te porți așa gătit? TEODORESCU, P. P. 292. ♦ (Rar) Plecat, supus turcilor. Ion-vodă scrisese către doi dintre cei mai puternici din aristocrația polonă, rugîndu-i să-i ajute, la nevoie chiar contra poruncelor turcitului lor rege. HASDEU, I. V. 111.

turcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 să turceáscă

turcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. turcésc, imperf. 3 sg. turceá; conj. prez. 3 sg. și pl. turceáscă

TURCI s. v. păpădie.

TURCÍ vb. (înv. și pop.) a se păgâni.

TURCÍ vb. v. ameți, chercheli, îmbăta, turmenta.

A TURCÍ, turcésc tranz. A face să se turcească. /Din turc

A SE TURCÍ mă ~ésc intranz. A adopta limba, cultura și obiceiurile turcilor; a deveni asemănător cu turcii. /Din turc

turcì v. a (se) face turc, a primi religiunea mahomedană: mulți creștini s’au turcit.

2) turcésc v. tr. Prefac în Turc saŭ în musulman. – Și turcífic, a -á (neol.).

turci s. v. PĂPĂDIE.

TURCI vb. (înv. și pop.) a se păgîni.

turci vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. ÎMBĂTA. TURMENTA.

MIHNEA TURCITUL, domn al Țării Românești (1577-1583 și 1585-1591). A dus o politică fiscală apăsătoare, extinsă și asupra unor categorii privilegiate, pentru a putea față cererilor turcești și pentru a-l înlătura pe Petru Cercel, competitorul său. Mazilit în 1591, a trecut la mahomedanism, primind sangeacatul de Nicopole.

turci, turcesc v. r. a se îmbăta, a fi în stare de ebrietate