TURCÍME s. f. Mulțime de turci; totalitatea turcilor. – Turc + suf. -ime.

TURCÍME s. f. Mulțime de turci; totalitatea turcilor. – Turc + suf. -ime.

TURCÍME s. f. Mulțime de turci. A scos sabia și s-a repezit într-o ceată de soldați turci... Spaima a intrat în turcime. STANCU, D. 23. Turcimea-nvrăjbită se rupe de-olaltă. COȘBUC, P. I 205.

turcíme s. f., g.-d. art. turcímii

turcíme s. f., g.-d. art. turcímii

TURCÍME s. (pop.) aliotman, (înv.) păgânătate, păgânime.

TURCÍME f. depr. 1) Totalitate a turcilor. 2) Mulțime de turci. /turc + suf. ~ime

turcime f. neamul turcesc.

turcíme f. Mulțime de Turcĭ. Neamu turcesc.

TURCIME s. (pop.) aliotman, (înv.) păgînătate, păgînime.