TULPÁN², tulpane, s. n. 1. Pînză de bumbac, de lînă sau de mătase cu țesătura foarte subțire și străvezie. Îl pisezi zdravăn și-l treci printr-un tulpan curat, binișor-binișor, pînă se cerne toată pudra. BASSARABESCU, S. N. 28. Alții călcau cu iuțeală pe o fîșie de tulpan întinsă, fără d-a se cufunda. ODOBESCU, S. I 136. Spune drept cin’ te-a făcut, Că frumos te-a zugrăvit:... Dinți mărunți mărgăritar, Ochișorii-ți chihlibar, Fața albă de tulpan. TEODORESCU, P. P. 312. ♦ Basma în trei colțuri, cu care femeile își acoperă capul; năframă. Femeia tăcu și-și potrivi pe cap tulpanul cu amîndouă mînile. SADOVEANU, O. III 377. De prin balcoane și coridoare Albe tulpane Fîlfîie-n soare. TOPÎRCEANU, B. 4. Gherghina își legă tulpanu pe cap ca nevestele. BUJOR, S. 76. Am să-i duc un fes roș și un tulpan undelemniu, ca să-și mai aducă aminte din tinerețe. CREANGĂ, P. 134. 2. (Rar) Turban. Mă-ntîlnii c-un turculean, Cu fes roș și cu tulpan. ȘEZ. II 183.