TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomori, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat *turbulare (< turbare).

TURBURÁ vb. I v. tulbura.

TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid să devină tulbure, să se umple de impurități. ◊ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde limpezimea, transparența, claritatea. 3. Refl. și tranz. Fig. A-și pierde sau a face să-și piardă liniștea; a (se) emoționa, a (se) îngrijora, a (se) neliniști. ♦ A (se) supăra foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-și pierde sau a face să-și piardă judecata limpede, normală; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat. *turbulare ( < turbare).

TURBURÁ vb. I v. tulbura.

TULBURÁ, túlbur, vb. I. (Și în forma turbura) 1. Tranz. (Cu privire la apă și la alte lichide) A face să fie tulbure (agitînd, amestecînd cu alte substanțe, îndeosebi cu impurități). Un mistreț odată tulburase rîul unde calul... Merse de bău. BOLINTINEANU, O. 194. Cerui apă de izvor, Ea mi-o tulbură cu dor. ALECSANDRI, P. P. 237. Unde vede apă rece, Ea o tulbură și trece. id. ib. 264. 2. Refl. (Despre ape) A deveni tulbure, a se agita, a se răscoli, a se învolbura. Livezi verzi să vestejea, Ape reci să tulbura. Văi adînci că răsuna. ȘEZ. II 78. ◊ Fig. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare. SADOVEANU, O. VII 55. Oastea vizirului se tulbură toată, năpădită ca de-o furtună. VLAHUȚĂ, R. P. 25. ◊ Tranz. Izvoarele își tulburau adîncul, ca să-și azvîrle afară undele lor. EMINESCU, N. 5. ♦ (Despre cer) A se acoperi de nori, a se înnora; (despre vreme) a se posomorî, a se întuneca. Într-adevăr, să tulbură vremea, grăi gospodina grăbit. Trebuie să ne mutăm în casă. SADOVEANU, B. 25. Paparudă rudă, Vino de mă udă, Cu urcioru cioru Să se turbure ceru. POP. 3. Tranz. A face ca cineva să-și piardă liniștea, cumpătul; a neliniști, a emoționa, a îngrijora. Nu cinstea și inima lui Badea îl tulburau pe Constantin, ci prietenia cu Mușat. GALACTION, O. I 141. O nouă problemă gravă i se ivi acum și îl tulbura adînc. CAMIL PETRESCU, N. 29. Apropierea ei îl tulbura. REBREANU, R. I 244. ◊ Refl. Simțea că se turbură din ce în ce mai tare. DUMITRIU, N. 179. Simt însă că mă turbur. Că altcineva vorbește, înaintea mea, la o altă groapă. SAHIA, N. 121. Cătă asupra domniței cu ochi galeși, dar tot pe furiș, și o văzu că se turburase. ISPIRESCU, L. 240. ♦ (Cu privire la facultățile sau simțurile omului) A zăpăci, a întuneca. Nu mai pălăvrăgi. Nu mai turbura mintea băiatului. STANCU, D. 252. Zvonul nu-mi tulburase auzul. SADOVEANU, Î. A. 85. Lacrimi de ciudată fericire îmi tulburau vederea. GALACTION, O. I 102. De-mi turburi gîndul cu-ale tale gînduri mici, te gonesc de lîngă mine. EFTIMIU, Î. 22. ◊ Refl. Lui Harap-Alb i se tulburau mințile, uitîndu-se la fată. CREANGĂ, P. 275. ♦ Refl. (Rar) A se enerva, a se agita. Cum mă vor vedea [nebunii], toți să vor turbura atît, încît spitalul să va amesteca. GOLESCU, Î. 56. 4. Tranz. A scoate din fire; a supăra foarte tare; a mînia. Ana... învinsă și oareșicum umilită de-atîta răbdare și bunătate pe care nu izbutise s-o tulbure, sfîrși prin a înțelege ș-a se căi. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. Simt că mînia mă turbură!... Pot să te omor lîngă acest corp. BOLINTINEANU, O. 466. ◊ Refl. Văzînd așa mare obrăznicie, pe de o parte i-a venit a rîde, iară pe de alta se turbură grozav. CREANGĂ, P. 83. Cum să nu mă tulbur... dacă m-o lăsat în mijlocul drumului. ALECSANDRI, T. I 119. ♦ A chinui. Tare m-a mai turburat cu răutatea și nebunia ei. DUMITRIU, N. 121. 5. Tranz. A deranja, a stingheri, a incomoda; a strica. Petrecea o viață liniștită între tîrgoveții de acolo; nu-l tulbura nimeni și nu stîrnea nici o tulburare nimănui. SADOVEANU, N. P. 317. De ce însă să turbure această ultimă seară. C. PETRESCU, Î. I 11. Nu i-a prea plăcut... că i-au turburat tabietul. CARAGIALE, O. III 45. – Variantă: turburá vb. I.

TURBURÁ vb. I v. tulbura.

tulburá (a ~) vb., ind. prez. 3 túlbură

tulburá vb., ind. prez. 1 sg. túlbur, 3 sg. și pl. túlbură

TULBURÁ vb. 1. v. împăienjeni. 2. v. îngrijora. 3. v. emoționa. 4. a răscoli. (Vestea l-a ~ profund sufletește.) 5. a (se) zăpăci. (S-a ~ de tot când l-a văzut.) 6. v. dezechilibra. 7. (fig.) a (se) întuneca. (Mintea i s-a ~.) 8. v. instiga. 9. v. deranja. 10. a deranja, a perturba. (A ~ liniștea cuiva.)

A (se) tulbura ≠ a (se) calma, a (se) limpezi, a (se) liniști

A se tulbura ≠ a se limpezi

A TULBURÁ túlbur tranz. 1) A face să se tulbure. 2) fig. A îndemna la acțiuni dușmănoase; a instiga. /<lat. turbulare

A SE TULBURÁ mă túlbur intranz. 1) (despre lichide) A deveni tulbure; a pierde limpezimea. 2) (despre timp) A se schimba din bine în rău; a se strica. 3) (despre persoane) A cădea pradă unor emoții puternice. 4) (despre ape) A se mișca în valuri mari; a se agita; a se zbuciuma. 5) (despre vedere, minte etc.) A pierde din proprietatea de a percepe clar realitatea înconjurătoare; a se întuneca. /<lat. turbulare

tulburà v. V. turburà: (munții) apele ’și tulburau AL.

turburà v. (activ) 1. a face turbure: a turbura apa; 2. a cauza o agitațiune violentă: viscolul turbură aerul; 3. a cauza turburare, dezordine: a turbura pacea publică; 4. a semăna vrajbă: a turbura o familie; 5. a suspenda, a distruge facultățile sufletului: asta i-a turburat mintea, judecata; 6. a întrerupe: a turbura o convorbire. ║ (reciproc) 1. a deveni turbure: cerul s’a turburat; 2. fig. a simți o tulburare a minții, a-și pierde cumpătul: oratorul s’a turburat. [Lat. *TURBURARE (tras din TURBARE)].

túlbur, V. turbur.

túrbur (vest) și túlbur (est), a -á v. tr. (lat. pop. túrbulo, -áre, cl. turbare, a turba; fr. troubler. P. rb, lb cp. cu borb- și bolb-orosesc). Fac turbure: ploile lungĭ turbură apa rîurilor la cîmp. Fig. Cauzez dezordine: a turbura pacea publică. Cauzez discordie: a turbura o familie. Fac să peardă judecata: a turbura mintea. Întrerup, deranjez: a turbura o conversațiune. Importunez, incomodez: te rog dacă nu te turbur. Intimidez, neliniștesc, încurc: prezența ta îl turbură. V. refl. Mă fac turbure: apa s’a turburat. Fig. Mă emoționez: oratoru s’a turburat.

TULBURA vb. 1. a (se) împăienjeni, a (se) încețoșa, a (se) înnegura, a (se) păienjeni, a (se) voala, (reg.) a (se) pupăza. (Privirea, vederea i s-a ~.) 2. a (se) alarma, a (se) frămînta, a (se) intriga, a (se) îngrijora, a (se) neliniști, a (se) speria, (livr.) a (se) impacienta, (reg.) a (se) îngrija, (înv.) a (se) îngriji, a (se) lărmui. (Îl ~ întîrzierea lui.) 3. a emoționa, a impresiona, a înduioșa, a mișca, (fig.) a atinge, a pătrunde. (M-a ~ pînă la lacrimi.) 4. a răscoli. (Vestea l-a ~ profund sufletește.) 5. a (se) zăpăci. (S-a ~ de tot cînd l-a văzut.) 6. a (se) dezechilibra, a (se) zdruncina, (fig.) a (se) dezaxa, (livr. fig.) a (se) detraca. (Vestea i-a ~ mintea.) 7.* (fig.) a (se) întuneca. (Mintea i s-a ~.) 8. a agita, a ațîța, a incita, a instiga, a întărîta, a provoca, a stîrni, (pop.) a sumuța, (înv. și reg.) a scorni, (reg.) a smoni, a zădărî, (fig.) a asmuți, a monta. (El ~ masele.) 9. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stînjeni, a supăra, (livr.) a conturba, a importuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru.) 10. a deranja, a perturba. (A ~ liniștea cuiva.)

túlbură-sărbătoáre sint. s. (franțuzism) Persoană care strică buna dispoziție a altora ◊ „O trupă de «tulbură-sărbătoare» a pătruns în sală.” R.lit. 32/94 p. 11 (trad. fr. trouble-fête)