tuflésc v. tr. (cp. cu sîrb. tuviti, a băga în cap, în minte). Mold. Fam. Înfund, îndes: șĭ-a tuflit în cap pălăria pleoștită (Sadov. VR. 1911, 1, 14). Fac să dispară (mănînc răpede, consum): într’o clipă tufli toată farfuria (tot ce era în farfurie). V. călăcănesc și sturăsc.