TRUNCHIÁ, trunchiez, vb. I. Tranz. 1. A ciunti, a reteza, a mutila. Adormi de somnul veciniciei, supt o îngustă lespede... trunchiat azi în două bucăți. ODOBESCU, S. I 428. 2. Fig. (Cu privire la texte, discursuri etc.) A fragmenta, a tăia (suprimînd un pasaj, o parte). Aceeași regulă ți se impune cînd silaba în urma căreia a venit cezura este trunchiată. MACEDONSKI, O. IV 42. Acea scenă nu poate fi trunchiată fără pagubă. CARAGIALE, O. III 256. ◊ Refl. pas. Orice suprimare a vreuneia din părțile aparatului acestuia exterior ar fi păgubitoare, fiindcă fiecare parte e un organ necesar pentru comunicarea intențiunii și prin suprimarea aceea s-ar trunchia înțelesul. CARAGIALE, N. F. 25. – Pronunțat: -chi-a.