TRÚDĂ, (rar) trude, s. f. 1. Efort fizic sau intelectual; muncă grea, obositoare; străduință, caznă. Nu puteți, degeaba-i orice trudă, Să legați cu lanțuri primăvara. BENIUC, V. 80. Unii... și-au păstrat numai și numai trude pentru anii lor cei din urmă. ISPIRESCU, U. 26. După multă trudă și buimăceală... dă de un heleșteu. CREANGĂ, P. 46. ◊ Loc. adv. Cu trudă = din greu. Nu lăcrima, durerea crudă Îngroap-o-n inimă adînc, Noi legănăm, muncind cu trudă, Pe toți copiii care plîng. BENIUC, M. 100. ◊ Expr. (Învechit) A-și da truda = a se trudi, a se osteni. (Cu pronunțare regională) Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit. KOGĂLNICEANU, S. 54. ♦ Fig. Rodul ostenelii, agoniseală, agonisită, folos, cîștig. În realitate însă, trei sferturi din truda săracilor merge să întreție huzureala celor ce stăpînesc pămînturile. REBREANU, R. I 95. 2. Oboseală, osteneală. Cu cît intra în cîmpia Udeștilor, truda îl părăsea și grăbea mai tare. CAMILAR, N. I 18. Sînt mort de foame și de trudă. SADOVEANU, O. I 490. ♦ Chin, suferință, durere, necaz. Și nimeni truda nu v-alină, Doar bunul ceriului părinte, De sus, pe frunte vă așază Cununa razelor lui sfinte. GOGA, P. 9. Simt izbînda-n depărtare printre trudă și noi lupte. MACEDONSKI, O. I 231. Te va ierta pentru trudele și chinurile ce i-ai pricinuit. ISPIRESCU, L. 143. ◊ Loc. adj. De trudă = de suferință. Pe patu-mi de trudă dormeam obosit. ALEXANDRESCU, M. 40.