trúdă (-de), s. f. – Muncă grea, strădanie, efort. Sl. trudŭ „muncă” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 424; Conev 66), cf. sb., cr. trud. – Der. trudi, vb. (a se obosi, a se strădui, a munci din greu), din sl. truditi „a chinui”; trudnic, adj. (obositor, epuizant), din sl. trudĭnikŭ; trudelnic, adj. (trudnic, obositor), rar.