TROPĂÍ, trópăi, vb. IV. Intranz. A face zgomot lovind pămîntul cu picioarele sau cu copitele; p. ext. a umbla, a alerga. Toți rîdeau, tropăind din picioare de plăcere. DUMITRIU, N. 181. Al lui Teican rîse... strunindu-și caii care tropăiau neliniștiți. PREDA, Î. 60. Vitoria ieși, tropăind răpegior. SADOVEANU, B. 258. Deschideți iute, zise Ivan tropăind și frecîndu-și mînile. CREANGĂ, P. 309. ♦ (Familiar) A juca, a dansa. Pe pajiștea verde cavaleri și dame tropăiau de răsuna pămîntul în sunetul unei cobze și a unei vioare. NEGRUZZI, S. I 104. Noi giucăm și tropăim, Pămîntul să-l netezim. ALECSANDRI, P. P. 384. – Variantă: (regional) tropoí (GORJAN, H. IV 100) vb. IV.

TROPOÍ vb. IV v. tropăi.

trópăĭ și trópoĭ sau -ĭésc v. intr. (d. trop 2. V. tropot 2). Merg călcînd răpede și des orĭ bat din picioare (fac trop-trop): caiĭ tropăĭe; nu mai tropoițĭ, copiĭ!