TRÓNCĂT, troncăte, s. n. Zgomot produs de rostogolirea unui lucru, de izbirea unui obiect de altul etc. [Var.: tróncot s. n.] – Tronc + suf. -ăt.

TRÓNCOT s. n. v. troncăt.

TRÓNCĂT, troncăte, s. n. Zgomot produs de rostogolirea unui lucru, de izbirea unui obiect de altul etc. [Var.: tróncot s. n.] – Tronc + suf. -ăt.

TRÓNCOT s. n. v. troncăt.

TRÓNCĂT, troncăte, s. n. Zgomot produs de rostogolirea unui lucru, de izbirea unui obiect de altul; troncănire, izbitură, huruit. Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani în rostogol Nu-ngrozesc ca urieșul ce s-arată... cu pieptul gol. ALECSANDRI, P. III 44.

tróncăt s. n., pl. tróncăte

troncăt s. n., pl. troncăte

TRÓNCĂT s. v. troncănire.

TRÓNCĂT ~e n. Zgomot apărut ca urmare a interacțiunii dintre corpuri sau medii (mai ales izbire, rostogolire, mișcare rapidă etc.). /tronc + suf. ~ăt

troncăt n. cădere sgomotoasă: troncătul de bolovani AL. [V. tronc!].

TRONCĂT s. troncănire, troncănit.