TRONC interj. Onomatopee care redă zgomotul produs de o ciocnire, de o cădere, de trîntirea unui lucru etc. Dracii tronc! închid poarta după Ivan. CREANGĂ, P. 311. Boii... pornesc ca niște zmei, Însă deodată hodoronc Dăm într-un șanț cu toții, tronc! ALECSANDRI, T. 958. ◊ Expr. A-i cădea cuiva (cu) tronc la inimă = a-i deveni cuiva drag dintr-o dată, pe neașteptate. Tare mă tem să nu-i fi căzut domnu’ Arsene tronc la inimă, că doar are chip frumos. HOGAȘ, M. N. 230. Îndată li fura fata mințile, și li cădea tronc la inimă. SBIERA, P. 139. Așa-i că ți-a căzut tronc la inimă? CREANGĂ, P. 166. (Fig.) Îi căzuse tronc la inimă cîntecul lui. ISPIRESCU, U. 109. Tronc, Mărico (sau Marghioalo), se spune cînd cineva face o acțiune nepotrivită sau spune o vorbă nepotrivită, cînd o nimerește ca nuca-n perete. Tronc, Mărico! așa-mi ești? Bravo flăcău. CONTEMPORANUL, III 656. Tronc, Mărico! – ai și găsit chip. ALECSANDRI, T. 563. Minunată femeie, groasă și frumoasă, dar cam prostană, zicînd adese niște vorbe chisnovate la care tată-meu răspundea: tronc, Mărico! NEGRUZZI, S. I 246. Hodoronc-tronc v. hodorog¹. ♦ Exclamație care exprimă surpriza în fața unui lucru neașteptat sau a unei situații neprevăzute. Tronc! tocma cînd o să ne apucăm de treabă! Ești așa de struluibatec, încît sînt sigur c-ai uitat tot ce ți-am spus? NEGRUZZI, S. III 49. Trîntește cuvîntul tronc, Ca cloșca cînd face clonc. PANN, P. V. I 4.