triumfător definitie

13 definiții pentru triumfător

TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă mândrie în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris.
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. ♦ Fig. Care exprimă o mare încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris.
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfători, -oare, adj. Care triumfă; biruitor, învingător, victorios. Romînii se întorseseră triumfători în tabăra lor, încărcați de prăzi bogate. BĂLCESCU, O. I 201. ◊ Fig. Cuprinsurile sînt iarăși alburii, galbene, roșcate. Triumfător, răsare soarele. STANCU, U.R.S.S. 114. ◊ (Adverbial) Uniunea Sovietică înaintează triumfător în cursul istoriei. SAHIA, U.R.S.S. 168. ♦ Fig. Care are sau a avut succes, care a izbîndit. Cu ce naivă mîndrie, cu cîtă bucurie de copil triumfător, spunea ea... isprava aceasta. VLAHUȚĂ, O. A. III 91. ♦ Fig. Care exprimă încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. Și-și purta pretutindeni același aer triumfător al parvenitului fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 246. Voi... N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător? ALECSANDRI, P. II 5. ♦ (Substantivat, m.) Comandant militar roman care a repurtat o mare victorie și a fost sărbătorit cu triumf. Biruitorul se poartă pe una și singura stradă... ca un triumfător roman. NEGRUZZI, S. I 330.
triumfătór (tri-um-) adj. m., pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
triumfătór adj. m. (sil. tri-um-), pl. triumfătóri; f. sg. și pl. triumfătoáre
TRIUMFĂTÓR adj., s. 1. adj., s. v. victorios. 2. adj. atotbiruitor. (Forță ~oare.) 3. adj. v. triumfal.
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE adj. Care triumfă; învingător, victorios. ♦ (Fig.) Care exprimă o mare încredere în succesul obținut, care arată mulțumirea de a fi biruitor. [Pron. tri-um-. / < triumfa + -(ă)tor].
TRIUMFĂTÓR, -OÁRE adj. care triumfă; învingător, victorios. ◊ (fig.) care exprimă o mare încredere în succesul obținut. (< fr. triumphateur, lat. triumphator)
TRIUMFĂTÓR1 adv. Într-un mod care exprimă triumf; cu triumf. /a triumfa + suf. ~tor
TRIUMFĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care triumfă; biruitor; victorios. 2) fig. Care vădește triumf; plin de triumf. Privire ~oare. /a triumfa + suf. ~tor
triumfător a. 1. care triumfă; 2. fericit și mândru de un succes obținut; 3. victorios, care a învins. ║ m. 1. general roman care intra în triumf, după o victorie mare; 2. fig. cel ce a repurtat o victorie.
*triunfatór și -ătór, -oáre adj. și s. Care triunfă: generalu învingător intră triunfător în Roma. Învingător în războĭ: Traĭan ĭeși triunfător din războĭu cu Daciĭ. Fig. Învingător moralmente: creștinizmu rămase triunfător. Care arată bucuria și mîndria: aer triunfător. – Fals triumf-.
TRIUMFĂTOR adj., s. 1. adj., s. biruitor, cîștigător, izbînditor, învingător, victorios. (~ într-o competiție.) 2. adj. atotbiruitor. (Forță ~.) 3. adj. triumfal, (înv.) triumfalnic. (S-a bucurat de o primire ~.)

triumfător dex

Intrare: triumfător
triumfător adjectiv
  • silabisire: tri-um-