TREMURÁ, tremur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare.

TREMURÁ, trémur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc. 2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar, despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției). 4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊ Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. – Lat. tremulare.

TREMURÁ, trémur, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului, uneori urmat de determinări arătînd cauza) A face mișcări involuntare, bruște și continue, provocate de frig, de o boală, de o emoție etc. Tremura de mînie și de nerăbdare. DUMITRIU, N. 30. Sînt un moșneag, dar încă nu-mi tremură mîna. C. PETRESCU, C. V. 289. Era ger, el era cam subțire îmbrăcat, și-a tremurat toată noaptea. VLAHUȚĂ, O. A. I 93. Viscolul frămînta lumea... turmele tremură. ALECSANDRI, P. III 13. ◊ (Prin exagerare) Tremurau hainele pe el. DUMITRIU, N. 30. ◊ (Poetic) Deasupra, în albastru, tremurau ciocîrlii, vărsînd puhoiul lor amețitor de cîntece. SADOVEANU, O. I 120. ◊ (Cauza acțiunii devine subiect) Era puțin palid. O emoție grea i se citea pe față și-i tremura în degete. REBREANU, R. I 295. Ura veche-i tremură pe buze. D. BOTEZ, F. S. 65. ◊ Expr. A tremura carnea pe cineva, v. carne. ◊ Tranz. Caii își tremurau pielea în grajdurile întunecoase. DUMITRIU, N. 187. Tomșa nu zise nimic; își tremură mîna pe lîngă buzduganul lui; apoi răsuflă greu pe nări. SADOVEANU, O. VII 14. ◊ Tranz. fact. Ce-l înfricoșează? Ce-l tremură? I. CR. III 144. 2. (Despre plante și părți ale lor) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a se mișca, a se clătina. În fața prispei vor tremura arțarii. ARGHEZI, V. 228. Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară. IOSIF, P. 58. Flori albastre tremur’ ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. Frunza-n codru tremura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Poetic) Tremurau colorile cîmpiilor și unduiau ogoarele și lanurile. SADOVEANU, O. VI 336. Vîntul tremură-n perdele. EMINESCU, O. I 113. ◊ Tranz. În dreptul ferestrei un cais tînăr își tremura frunzele. CAMiL PETRESCU, N. 68. Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur’ creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. (Fig.) Liniște plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii. SADOVEANU, O. V 179. ♦ (Despre lumini și umbre) A licări, a juca (6). Ici-colo, prin vîlcele, prin văgăuni, tremurau lumini de pe la căsuțele de bîrne ale muntenilor. SADOVEANU, O. VIII 12. Pe zidul dintre ușa lui Herdelea și a lui Brumaru parcă tremura o umbră cenușie. REBREANU, R. I 227. ◊ Tranz. Lumina... tremură umbre fumurii. STANCU, D. 221. ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare, a se încreți. Din lăptoc, pe sub roți, tremură apa cu sunet de cristal. SADOVEANU, O. VII 345. Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. Apa tremură spre zări, Verde și adîncă. TOPÎRCEANU, S. A. 56. ♦ (Despre pămînt) A se zgudui, a se cutremura sau a da impresia că se zguduie. Și patru cai aleargă cu patru portărei, Topește-se pămîntul cum tremură sub ei. COȘBUC, P. II 195. ◊ Refl. (Rar) Cerul de se-ntuneca, Pămîntul se tremura. TEODORESCU, P. P. 33. 3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea tremurături, variații de ton (din cauza unei emoții), a fi nesigur. Tremură glasul mătușii Uțupăr. STANCU, D. 19. Cîntecul tremura pe strune ca un bocet. SADOVEANU, O. I 304. Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. I 29. ◊ Fig. Bucuria îi tremura în inimă, mereu vie și stăpînitoare. REBREANU, I. 80. Atîta durere înăbușită tremura în vorbele acestea cu înțeles ascuns, că n-am îndrăznit a-l mai întreba nimic. BART, S. M. 24. ◊ Tranz. [Ciocîrlia] cîntăreața luminii ș-a muncii își tremura melodia în cerul înalt. SADOVEANU, O. VI 336. 4. Fig. A fi cuprins de o emoție puternică. Inima ei de soră tremura, așteptînd o vorbă de-a lui. CAMIL PETRESCU, O. I 590. Totuși Baloleanu, oricît îi tremura sufletul, își păstra aparența de liniște și hotărîre. REBREANU, R. II 235. A fost o clipă-n care-am tremurat amîndoi De-o nențeleasă fericire. D. BOTEZ, P. O. 82. Ah! cît îmi tremură inimioara! ALECSANDRI, T. I 92. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. În fața unui revolver nu tremur. DELAVRANCEA, H. T. 48. O, nu te teme-mi zice, Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108. Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți. NEGRUZZI, S. I 142. ◊ Expr. A tremura după ban = a fi lacom de bani, a fi zgîrcit. Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3.

tremurá (a ~) vb., ind. prez. 3 trémură

tremurá vb., ind. prez. 1 sg. trémur, 3 sg. și pl. trémură

TREMURÁ vb. 1. a dârdâi. (~ de frig.) 2. a se cutremura, a se înfiora, a se scutura, a tresări. (Calul ~ din tot trupul.) 3. v. îngrozi. 4. a fremăta, a se înfiora, a palpita. (Nările îi ~.) 5. v. vibra. 6. v. cutremura. 7. v. încreți. 8. v. pâlpâi. 9. a vibra. (Glasul îi ~ de emoție.) 10. (fam.) a țâțâi. (Îi ~ inima de frică.)

tremurá (-r, át), vb. – A face mișcări repezi și repetate. – Var. Banat trămura. Mr. treambur, tremurare, megl. tremur, tremurari, istr. tremur. Lat. tremŭlāre (Diez, I, 424; Densusianu, Hlr., 167; Pușcariu 1760; REW 8879), cf. it. tremolare, prov. tremblá, fr. trembler, cat. tremolar, sp. temblar, astur. tremer. – Der. tremur, s. n. (tremurat), postverbal; tremurător, asdj. (care tremură); tremurătoare, s. f. (plantă, Briza media); tremurătură, s. f. (tremurat); tremurici, s. n. (tremurat; gelatină; s. m., Briza media; s. m., ciupercă, Tremellodon gelatinosus); tremuros, adj. (tremurător). – Cf. cutremura.

A TREMURÁ trémur intranz. 1) (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) A fi cuprins de tremur. 2) (despre plante sau despre părți ale lor) A se mișca lin într-o parte și în alta; a se clătina. 3) rar (despre lumini sau umbre) A produce efecte schimbătoare; a juca. 4) (despre suprafața unei ape) A se mișca în unde. 5) (despre voce) A avea o sonoritate vibrantă și slabă (din cauza unor emoții). 6) fig. (despre oameni) A fi cuprins de teamă. ◊ ~ după bani a fi lacom de bani. /<lat. tremulare

tremurà v. 1. a fi agitat de mici mișcări întrerupte sau de sguduiri dese: frigurile îl făceau să tremure; 2. se zice de vocea care nu e fermă; 3. fig. a-i fi frică: tremur să nu mă vază. [Lat. vulg. TREMULARE].

2) trémur, a -á v. intr. (lat. trémulo, trĕmuláre, it. trémolo, -láre, pv. tremblar, fr. trembler, sp. temblar. V. cutremur. Cp. cu scutur, ustur, vîntur). Îs agitat de mișcărĭ micĭ și dese (ca frunza de plop la vînt, ca o dușamea căreĭa ĭ-a putrezit sprijinu, ca un om scuturat de micile și desele convulsiunĭ ale frigurilor saŭ de frig saŭ de frică saŭ de furie: dușameaŭa tremură, bolnavu tremură, vocea îĭ tremura de frică, de furie. Vibrez: coarda tremura. Fig. Mă tem: tremur să nu mă prindă. – Vechĭ și a se tremura după vsl. (sŭ)-trensti sen, a se cutremura.

TREMURA vb. 1. a dîrdîi. (~ de frig.) 2. a se cutremura, a se înfiora, a se scutura, a tresări. (Calul ~ din tot trupul.) 3. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (A ~ la auzul acestei vești.) 4. a fremăta, a se înfiora, a palpita. (Nările îi ~.) 5. a trepida, a vibra. (Un corp elastic care ~.) 6. a se clătina, a se cutremura, a dîrdîi, a dudui, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (Pereții ~ la cutremur.) 7. a (se) cuta, a (se) încreți, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbîrli. (Suprafața apei ~ de vînt.) 8. a licări, a pîlpîi, a sclipi, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 9. a vibra. (Glasul îi ~ de emoție.) 10. (fam.) a țîțîi. (Îi ~ inima de frică.)

a tremura din toate balamalele expr. a dârdâi de frică.

a-i tremura chiloții de frică expr. a-i fi foarte frică.