TREMURÁ, tremur, vb. I.
Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc.
2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar; despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura.
3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției).
4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊
Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. –
Lat. tremulare. TREMURÁ, trémur, vb. I.
Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului lor) A face mișcări involuntare, rapide și repetate din cauza frigului, a fricii, a bolii etc.
2. (Despre plante și despre părți ale lor; rar, despre lucruri) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a oscila, a se clătina. ♦ (Despre lumini și umbre) A se produce rapid și intermitent (prin alternare). ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare; a se încreți. ♦ (Despre pământ) A se zgudui, a se cutremura.
3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea un tremur, a fi nesigur (din cauza emoției).
4. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o emoție puternică. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura. ◊
Expr. A tremura după bani = a fi lacom de bani; a fi zgârcit. –
Lat. tremulare.
TREMURÁ, trémur, vb. I.
Intranz. 1. (Despre ființe și despre părți ale corpului, uneori urmat de determinări arătînd cauza) A face mișcări involuntare, bruște și continue, provocate de frig, de o boală, de o emoție etc.
Tremura de mînie și de nerăbdare. DUMITRIU, N. 30.
Sînt un moșneag, dar încă nu-mi tremură mîna. C. PETRESCU, C. V. 289.
Era ger, el era cam subțire îmbrăcat, și-a tremurat toată noaptea. VLAHUȚĂ, O. A. I 93.
Viscolul frămînta lumea... turmele tremură. ALECSANDRI, P. III 13. ◊ (Prin exagerare)
Tremurau hainele pe el. DUMITRIU, N. 30. ◊ (Poetic)
Deasupra, în albastru, tremurau ciocîrlii, vărsînd puhoiul lor amețitor de cîntece. SADOVEANU, O. I 120. ◊ (Cauza acțiunii devine subiect)
Era puțin palid. O emoție grea i se citea pe față și-i tremura în degete. REBREANU, R. I 295.
Ura veche-i tremură pe buze. D. BOTEZ, F. S. 65. ◊
Expr. A tremura carnea pe cineva, v. carne. ◊
Tranz. Caii își tremurau pielea în grajdurile întunecoase. DUMITRIU, N. 187.
Tomșa nu zise nimic; își tremură mîna pe lîngă buzduganul lui; apoi răsuflă greu pe nări. SADOVEANU, O. VII 14. ◊
Tranz. fact. Ce-l înfricoșează? Ce-l tremură? I. CR. III 144.
2. (Despre plante și părți ale lor) A face o mișcare (oscilatorie) ușoară și repetată; a se mișca, a se clătina.
În fața prispei vor tremura arțarii. ARGHEZI, V. 228.
Tremură din vîrfuri plopi cu frunza rară. IOSIF, P. 58.
Flori albastre tremur’ ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85.
Frunza-n codru tremura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 310. ◊ (Poetic)
Tremurau colorile cîmpiilor și unduiau ogoarele și lanurile. SADOVEANU, O. VI 336.
Vîntul tremură-n perdele. EMINESCU, O. I 113. ◊
Tranz. În dreptul ferestrei un cais tînăr își tremura frunzele. CAMiL PETRESCU, N. 68.
Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur’ creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. (
Fig.)
Liniște plutea peste marginea aceea de pădure, liniște ușoară pe care o tremura parcă strălucirea luminii. SADOVEANU, O. V 179. ♦ (Despre lumini și umbre) A licări, a juca (
6).
Ici-colo, prin vîlcele, prin văgăuni, tremurau lumini de pe la căsuțele de bîrne ale muntenilor. SADOVEANU, O. VIII 12.
Pe zidul dintre ușa lui Herdelea și a lui Brumaru parcă tremura o umbră cenușie. REBREANU, R. I 227. ◊
Tranz. Lumina... tremură umbre fumurii. STANCU, D. 221. ♦ (Despre ape) A se mișca în unduiri ușoare, a se încreți.
Din lăptoc, pe sub roți, tremură apa cu sunet de cristal. SADOVEANU, O. VII 345.
Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. Apa tremură spre zări, Verde și adîncă. TOPÎRCEANU, S. A. 56. ♦ (Despre pămînt) A se zgudui, a se cutremura sau a da impresia că se zguduie.
Și patru cai aleargă cu patru portărei, Topește-se pămîntul cum tremură sub ei. COȘBUC, P. II 195. ◊
Refl. (Rar)
Cerul de se-ntuneca, Pămîntul se tremura. TEODORESCU, P. P. 33.
3. (Despre sunete, melodii) A vibra; (despre glas) a avea tremurături, variații de ton (din cauza unei emoții), a fi nesigur.
Tremură glasul mătușii Uțupăr. STANCU, D. 19.
Cîntecul tremura pe strune ca un bocet. SADOVEANU, O. I 304.
Încet răsunetul de clopot Se risipește tremurînd. VLAHUȚĂ, O. A. I 29. ◊
Fig. Bucuria îi tremura în inimă, mereu vie și stăpînitoare. REBREANU, I. 80.
Atîta durere înăbușită tremura în vorbele acestea cu înțeles ascuns, că n-am îndrăznit a-l mai întreba nimic. BART, S. M. 24. ◊
Tranz. [Ciocîrlia]
cîntăreața luminii ș-a muncii își tremura melodia în cerul înalt. SADOVEANU, O. VI 336.
4. Fig. A fi cuprins de o emoție puternică.
Inima ei de soră tremura, așteptînd o vorbă de-a lui. CAMIL PETRESCU, O. I 590.
Totuși Baloleanu, oricît îi tremura sufletul, își păstra aparența de liniște și hotărîre. REBREANU, R. II 235.
A fost o clipă-n care-am tremurat amîndoi De-o nențeleasă fericire. D. BOTEZ, P. O. 82.
Ah! cît îmi tremură inimioara! ALECSANDRI, T. I 92. ♦ A se înfiora de spaimă; a se cutremura.
În fața unui revolver nu tremur. DELAVRANCEA, H. T. 48.
O, nu te teme-mi zice, Tu, ce nu temi furtuna și durerea, De ce să tremuri la a mea privire? EMINESCU, O. IV 108.
Boierii însă tremurau. Ei aveau două mari cuvinte a fi îngrijiți. NEGRUZZI, S. I 142. ◊
Expr. A tremura după ban = a fi lacom de bani, a fi zgîrcit.
Lega paraua cu zece noduri și tremura după ban. CREANGĂ, P. 3.
tremurá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
trémură tremurá vb., ind. prez. 1 sg. trémur, 3 sg. și pl. trémură TREMURÁ vb. 1. a dârdâi. (~ de frig.) 2. a se cutremura, a se înfiora, a se scutura, a tresări. (Calul ~ din tot trupul.) 3. v. îngrozi. 4. a fremăta, a se înfiora, a palpita. (Nările îi ~.) 5. v. vibra. 6. v. cutremura. 7. v. încreți. 8. v. pâlpâi. 9. a vibra. (Glasul îi ~ de emoție.) 10. (fam.) a țâțâi. (Îi ~ inima de frică.) tremurá (-r, át), vb. – A face mișcări repezi și repetate. –
Var. Banat
trămura. Mr. treambur, tremurare, megl. tremur, tremurari, istr. tremur. Lat. tremŭlāre (Diez, I, 424; Densusianu,
Hlr., 167; Pușcariu 1760; REW 8879),
cf. it. tremolare, prov. tremblá, fr. trembler, cat. tremolar, sp. temblar, astur. tremer. –
Der. tremur, s. n. (tremurat), postverbal;
tremurător, asdj. (care tremură);
tremurătoare, s. f. (plantă, Briza media);
tremurătură, s. f. (tremurat);
tremurici, s. n. (tremurat; gelatină;
s. m., Briza media;
s. m., ciupercă, Tremellodon gelatinosus);
tremuros, adj. (tremurător). –
Cf. cutremura. A TREMURÁ trémur intranz. 1) (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) A fi cuprins de tremur. 2) (despre plante sau despre părți ale lor) A se mișca lin într-o parte și în alta; a se clătina. 3) rar (despre lumini sau umbre) A produce efecte schimbătoare; a juca. 4) (despre suprafața unei ape) A se mișca în unde. 5) (despre voce) A avea o sonoritate vibrantă și slabă (din cauza unor emoții). 6) fig. (despre oameni) A fi cuprins de teamă. ◊ ~ după bani a fi lacom de bani. /<lat. tremulare tremurà v.
1. a fi agitat de mici mișcări întrerupte sau de sguduiri dese:
frigurile îl făceau să tremure; 2. se zice de vocea care nu e fermă;
3. fig. a-i fi frică:
tremur să nu mă vază. [Lat. vulg. TREMULARE].
2) trémur, a
-á v. intr. (lat.
trémulo, trĕmuláre, it.
trémolo, -láre, pv.
tremblar, fr.
trembler, sp.
temblar. V.
cutremur. Cp. cu
scutur, ustur, vîntur). Îs agitat de mișcărĭ micĭ și dese (ca frunza de plop la vînt, ca o dușamea căreĭa ĭ-a putrezit sprijinu, ca un om scuturat de micile și desele convulsiunĭ ale frigurilor saŭ de frig saŭ de frică saŭ de furie:
dușameaŭa tremură, bolnavu tremură, vocea îĭ tremura de frică, de furie. Vibrez:
coarda tremura. Fig. Mă tem:
tremur să nu mă prindă. – Vechĭ și
a se tremura după vsl.
(sŭ)-trensti sen, a se cutremura.
TREMURA vb. 1. a dîrdîi. (~ de frig.) 2. a se cutremura, a se înfiora, a se scutura, a tresări. (Calul ~ din tot trupul.) 3. a se cutremura, a se încrîncena, a se înfiora, a se înfricoșa, a se îngrozi, a se înspăimînta, a se zgudui, (înv. și pop.) a se spăimînta, (înv. și reg.) a se spăima, (reg.) a se înfrica, a se scîrbi, (înv.) a se mira, (înv., în Mold.) a se oțărî, (reg. fig.) a se teși, (înv. fig.) a se încreți. (A ~ la auzul acestei vești.) 4. a fremăta, a se înfiora, a palpita. (Nările îi ~.) 5. a trepida, a vibra. (Un corp elastic care ~.) 6. a se clătina, a se cutremura, a dîrdîi, a dudui, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (Pereții ~ la cutremur.) 7. a (se) cuta, a (se) încreți, a (se) undui, (glumeț) a (se) zbîrli. (Suprafața apei ~ de vînt.) 8. a licări, a pîlpîi, a sclipi, a vibra. (Flacăra lumînării ~.) 9. a vibra. (Glasul îi ~ de emoție.) 10. (fam.) a țîțîi. (Îi ~ inima de frică.) a tremura din toate balamalele expr. a dârdâi de frică.
a-i tremura chiloții de frică expr. a-i fi foarte frică.