2) trémur, a -á v. intr. (lat. trémulo, trĕmuláre, it. trémolo, -láre, pv. tremblar, fr. trembler, sp. temblar. V. cutremur. Cp. cu scutur, ustur, vîntur). Îs agitat de mișcărĭ micĭ și dese (ca frunza de plop la vînt, ca o dușamea căreĭa ĭ-a putrezit sprijinu, ca un om scuturat de micile și desele convulsiunĭ ale frigurilor saŭ de frig saŭ de frică saŭ de furie: dușameaŭa tremură, bolnavu tremură, vocea îĭ tremura de frică, de furie. Vibrez: coarda tremura. Fig. Mă tem: tremur să nu mă prindă. – Vechĭ și a se tremura după vsl. (sŭ)-trensti sen, a se cutremura.