2) tréĭer, -á v. tr. (lat. trîbŭlo, -áre, d. trîbulum, tăvăluc de arie [derivat d. térere, a zdrobi. V. tiresc] de unde s’a făcut *triŭulo, *triur, *trúir, *trúĭer, treĭer; it. trebbiare, sard. triulare, pv. trellar [a chinui], cat. sp. trillar, pg. trilhar. Cp. cu șuĭer 2. V. cutreĭer, tribulațiune). Calc orĭ bat grînele (cu caiĭ orĭ cu mașina) ca să se desprindă grăunțele.