TREBUÍ, pers. 3 trébuie și (rar) trebuiește, vb. IV Intranz. 1. (Cu subiectul logic în dativ) A avea nevoie. Dar pentru ca să poată scrie, îi trebuia liniște. VLAHUȚĂ, O. A. III 57. Nu-mi trebui-a ta milă, nu vreau a tale daruri. ALECSANDRI, O. 220. Chelbosului tichie de mărgăritar nu-i trebuie. NEGRUZZI, S. I 249. Să fim siguri că unde ne-a trebui un cuvînt, nevoia îl va iscodi... după logica limbii. RUSSO, O. 54. ◊ Expr. Cum trebuie = așa cum se cuvine, cum se cade; bine. Așa-ți trebuie = așa meriți, asta ți se cuvine. Atîta i-a trebuit = asta a așteptat. Lui Dănilă atîta i-a trebuit. Ia acum carul cu boii frăține-său și pornește. CREANGĂ, P. 45. Atîta-ți trebuie v. atîta² (1). 2. Unipers. și impers. (De obicei urmat de o propoziție secundară introdusă prin «să» sau, învechit, de un infinitiv) E necesar sau obligatoriu să..., se cere neapărat, e în firea lucrurilor să... Primul om pe care trebuia să-l văd... era, firește, judecătorul. GALACTION, O. I 93. Poruncește-mi ce trebuie să fac. ISPIRESCU, L. 16. Face cum poate de leagă el gîrnețul unde trebuia. CREANGĂ, P. 125. Ea trebui de el în somn aminte să-și aducă. EMINESCU, O. I 171. Trebuie să renunț cu totul la așa falnice năzuiri. ODOBESCU, S. III 13. ◊ (Construit personal) Odată puși pe drum, copiii trebuiau să dea din mîini să-și cîștige dreptul la existență. CĂLINESCU, E. 26. În cele de pe urmă trebuiră să-l îngroape. ISPIRESCU, L. 42. Două rele mari... robia și proprietatea cea mare trebuiră a produce și în noua colonie relele lor. BĂLCESCU, O. II 11. ◊ (Rar, propoziția secundară este înlocuită printr-un participiu) Prescripțiile medicului trebuie urmate. ▭ Mîndră, buze dizmierdate, Trăbuire-ar sărutate. HODOȘ, P. P. 159. 3. Unipers. și impers. (Urmat de o propoziție secundară introdusă prin «să» sau, regional, «că») A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. La noi, la cîmp trebuie să fi răsărit [luna] de-un ceas de vreme. C. PETRESCU, Î II 10. Asta trebuie să fie scînteie din gîtejile culese de Malca. CREANGĂ, P. 131. Ce amar trebuie să fie în sufletul lui. NEGRUZZI, S. I 41. – Forme gramaticale: prez. ind. (forme personale) trébui (NEGRUZZI, S. II 218), (mai ales la conj. pers. 3) trebuiesc (STANCU, D. 14).