TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare, de la o situație, de la o idee la alta. 0* Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoiru. – Din fr. transition, lat. transitio.

TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere (lentă sau bruscă) de la o stare la alta, de la o situație, de la o idee la alta. ◊ Loc. adj. De tranziție = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoriu. – Din fr. transition, lat. transitio.

TRANZÍȚIE, tranziții, s. f. Trecere de la o stare, de la o situație etc. la alta. Orbul sau cerșitorul care au cîntat întîi cîntecul Holerei, prin o tranziție minunată, se rădică de la metamorfoza ovidică și mărimea epică a micului poem, la ceea ce inima unui om are mai simțit și mai dureros. RUSSO, S. 26. ◊ Loc. adj. De tranziție = de trecere, intermediar, tranzitoriu, provizoriu. Epoca noastră e o epocă de tranziție. GHEREA, ST. CR. II 185. ♦ Transformare treptată a unei roci în altă rocă. Tranziția trahitului în bazalt. – Variantă: (rar) tranzițiúne (GALACTION, O. I 226) s. f.

tranzíție (-ți-e) s. f., art. tranzíția (-ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (-ți-i-)

tranzíție s. f. (sil. -ți-e), art. tranzíția (sil. -ți-a), g.-d. art. tranzíției; pl. tranzíții, art. tranzíțiile (sil. -ți-i-)

TRANZÍȚIE s. trecere. (Stare de ~.)

TRANZÍȚIE s.f. Trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta. ♦ De tranziție = de trecere; intermediar, trazitoriu; tranzițional; (p. ext.) provizoriu. ♦ (Geol.) Transformare, schimbare treptată a unei roci în alta. [Gen. -iei. / cf. fr. transition, lat. transitio].

TRANZÍȚIE s. f. trecere de la o formă, de la o stare etc. la alta. ♦ de ~ = tranzitoriu; provizoriu. ◊ trecere (bruscă) a unui sistem fizic dintr-o stare în alta; transformare. ◊ schimbare treptată a unei roci în alta. (< fr. transition, lat. transitio)

TRANZÍȚIE ~i f. Proces de trecere de la o stare sau de la o formă la alta. ◊ De ~ de trecere; tranzitoriu; intermediar. [G.-D. tranziției; Sil. -ți-e] /<fr. transition

*transițiúne f. (lat. transitio, -ónis, trecere). Trecere (evoluțiune) de la o formă la alta, de la o ideĭe la alta: de la anarhie la despotizm transițiunea e inevitabilă. – Și -íție. Fals tranz-.

TRANZIȚIE s. trecere. (Stare de ~.)