13 definiții pentru transmutare
TRANSMUTÁ, transmut,
vb. I.
Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦
P. gener. A transforma, a schimba. – Din
fr. transmuter. TRANSMUTÁRE, transmutări,
s. f. Acțiunea de a transmuta. –
V. transmuta. TRANSMUTÁ, transmút,
vb. I.
Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦
P. gener. A transforma, a schimba. – Din
fr. transmuter. TRANSMUTÁRE, transmutări,
s. f. Acțiunea de a transmuta. –
V. transmuta. transmutá vb., ind. prez. 1 sg. transmút, 3 sg. și pl. transmútă transmutáre s. f. (sil. mf. trans-) mutare TRANSMUTÁRE s. v. transmutație. TRANSMUTÁ vb. I. tr., refl. A(-și) schimba, a(-și) modifica forma, aspectul; a (se) transforma, a (se) transfigura. ♦ tr. (Chim.) A transforma un element chimic în altul. [< fr. transmuter, lat. transmutare].
TRANSMUTÁ vb. tr. a supune unei transmutații (1). ◊ a transforma, a schimba natura, aspectul. (< fr. transmuter, lat. transmutare)
A TRANSMUTÁ transmút tranz. rar A face să se transmute. /<fr. transmuter A SE TRANSMUTÁ mă transmút intranz. rar A se schimba în rău; a-și altera profund esența (forma, aspectul). /<fr. transmuter *transmút, a
-á v. tr. (lat. transmúto, -mutáre. V.
mut). Prefac, transform (natura corpurilor): alchimiștiĭ căutaŭ să transmute alte metale în aur.
*transmutațiúne f. (lat. trans-mutátio, -ónis. V.
mutațiune). Acțiunea de a transmuta. – Și
-áție și
-áre. Transmutare dex online | sinonim
Transmutare definitie
Intrare: transmuta
transmuta verb grupa I conjugarea I
Intrare: transmutare
transmutare substantiv feminin