Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

13 defini╚Ťii pentru transmutare

TRANSMUT├ü, transmut, vb. I. Tranz. A supune unei transmuta╚Ťii chimice. ÔÖŽ P. gener. A transforma, a schimba. ÔÇô Din fr. transmuter.
TRANSMUT├üRE, transmut─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a transmuta. ÔÇô V. transmuta.
TRANSMUT├ü, transm├║t, vb. I. Tranz. A supune unei transmuta╚Ťii chimice. ÔÖŽ P. gener. A transforma, a schimba. ÔÇô Din fr. transmuter.
TRANSMUT├üRE, transmut─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a transmuta. ÔÇô V. transmuta.
transmutá vb., ind. prez. 1 sg. transmút, 3 sg. și pl. transmútă
transmutáre s. f. (sil. mf. trans-) mutare
TRANSMUT├üRE s. v. transmuta╚Ťie.
TRANSMUT├ü vb. I. tr., refl. A(-╚Öi) schimba, a(-╚Öi) modifica forma, aspectul; a (se) transforma, a (se) transfigura. ÔÖŽ tr. (Chim.) A transforma un element chimic ├«n altul. [< fr. transmuter, lat. transmutare].
TRANSMUT├ü vb. tr. a supune unei transmuta╚Ťii (1). ÔŚŐ a transforma, a schimba natura, aspectul. (< fr. transmuter, lat. transmutare)
A TRANSMUTÁ transmút tranz. rar A face să se transmute. /<fr. transmuter
A SE TRANSMUT├ü m─â transm├║t intranz. rar A se schimba ├«n r─âu; a-╚Öi altera profund esen╚Ťa (forma, aspectul). /<fr. transmuter
*transm├║t, a -├í v. tr. (lat. transm├║to, -mut├íre. V. mut). Prefac, transform (natura corpurilor): alchimi╚Öti─ş c─âuta┼ş s─â transmute alte metale ├«n aur.
*transmuta╚Ťi├║ne f. (lat. trans-mut├ítio, -├│nis. V. muta╚Ťiune). Ac╚Ťiunea de a transmuta. ÔÇô ╚śi -├í╚Ťie ╚Öi -├íre.

Transmutare dex online | sinonim

Transmutare definitie

Intrare: transmuta
transmuta verb grupa I conjugarea I
Intrare: transmutare
transmutare substantiv feminin
  • silabisire: trans-