TRANSMUTÁ, transmut, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.

TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.

TRANSMUTÁ, transmút, vb. I. Tranz. A supune unei transmutații chimice. ♦ P. gener. A transforma, a schimba. – Din fr. transmuter.

TRANSMUTÁRE, transmutări, s. f. Acțiunea de a transmuta. – V. transmuta.

transmutá vb., ind. prez. 1 sg. transmút, 3 sg. și pl. transmútă

transmutáre s. f. (sil. mf. trans-) mutare

TRANSMUTÁRE s. v. transmutație.

TRANSMUTÁ vb. I. tr., refl. A(-și) schimba, a(-și) modifica forma, aspectul; a (se) transforma, a (se) transfigura. ♦ tr. (Chim.) A transforma un element chimic în altul. [< fr. transmuter, lat. transmutare].

TRANSMUTÁ vb. tr. a supune unei transmutații (1). ◊ a transforma, a schimba natura, aspectul. (< fr. transmuter, lat. transmutare)

A TRANSMUTÁ transmút tranz. rar A face să se transmute. /<fr. transmuter

A SE TRANSMUTÁ mă transmút intranz. rar A se schimba în rău; a-și altera profund esența (forma, aspectul). /<fr. transmuter

*transmút, a -á v. tr. (lat. transmúto, -mutáre. V. mut). Prefac, transform (natura corpurilor): alchimiștiĭ căutaŭ să transmute alte metale în aur.

*transmutațiúne f. (lat. trans-mutátio, -ónis. V. mutațiune). Acțiunea de a transmuta. – Și -áție și -áre.