trăitor definitie

10 definiții pentru trăitor

TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: 4tră-i-] – Trăi + suf. -tor.
TRĂITÓR, -ÓARE, trăitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viu, viețuitor. 2. Care își duce viața, care locuiește undeva. [Pr.: tră-i-] – Trăi + suf. -tor.
TRĂITÓR, -OÁRE, trăitori, -oare, adj. 1. Care trăiește, care este în viață, care există; viețuitor. Șuvoiul Dunării și-a alcătuit o rînduială pe care o păstrează pînă astăzi și o va mai păstra cît fi-va om trăitor subt soare. SADOVEANU, P. M. 280. Numai eu să fiu pe lume, Rămas singur trăitor. ALECSANDRI, O. 222. ◊ Fig. Al lumii-ntregul sîmbur, dorința-i și mărirea, În inima oricărui i-ascuns și trăitor. EMINESCU, O. I 64. ◊ (Substantivat, rar) În trăitorii de astăzi sînt oameni vrednici. RUSSO, S. 66. 2. Care își duce viața, care locuiește (undeva). Făptașii ar fi niște oieri care ar fi trăitori în acele părți. SADOVEANU, B. 239. El a fost odată, cînd a fost, trăitor în mahalaua Țuțuienii din Tîrgul Neamțului. CREANGĂ, P. 105. Țăranul trăitor în vizuini, căci numai case nu le putem zice, îmbrăcat în zdrențe și îngenuncheat, este tot așa ca și atunci cînd era silit de-a fugi înaintea hunilor și tătarilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 100.
trăitór (rar) (tră-i-) adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
trăitór adj. m., pl. trăitóri; f. sg. și pl. trăitoáre
TRĂITÓR adj. v. viu.
TRĂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care trăiește; în viață; viețuitor. 2) și substantival Care trăiește într-un anumit loc; locuitor. ~ la sat. /a trăi + suf. ~tor
trăitor a. și m. care trăiește: trăitor la țară GR. AL.
trăitór, -oáre adj. Care trăĭește în mod obișnuit: om trăitor la munte.
trăitor adj. v. VIU.

trăitor dex

Intrare: trăitor
trăitor adjectiv