TONÍE s.f. (Biol.) Tensiune, tonus. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „întăritor”, „fortifiant”, „tonus”. [Gen. -iei. / < fr. tonie, it. tonia, cf. gr. tonos].

TONÍE¹ s. f. tensiune, tonus. (< fr. tonie)

-TONÍE² elem. tono-.

TONO-/TONI-, -TÓN, -TONÍE elem. „tensiune, pulsație, presiune”; „inflexiune, accent”; „vigoare, fortificare”. (< fr. tono-, toni-, -tone, -tinie, cf. gr. tonos)

Ton, -a, -ea, -e, -i, -ie, -ița, -u V. Antonie I 3 a.

-TONIE „vigoare, tensiune, tonus, turgescență”. ◊ gr. tonos „tensiune, întindere” > fr. -tonie, germ. id., it. -tonia, engl. id. > rom. -tonie.